“Nu va rămânea Duhul meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup…”

Aşa spune dumnezeiasca Scriptură (la Geneza, 6,3) despre oamenii dinainte de marele diluviu ce a pustiit întreg Pământul. Aşadar, omul este zidit spre a rămâne în el “pururea” Duhul lui Dumnezeu, Duh care îl face pe om nemuritor, fericit şi părtaş prin har la firea Creatorului Universului.

Deşi primim acest dar uimitor, o scânteie dumnezeiască, oamenii de atunci, ca şi cei de azi nu-şi pierd libertatea. Suntem liberi a urma calea unei vieţi curate, eterne şi fericite sau a ne conduce după duhul de jos, duhul lumii, pământesc, lăsându-ne guvernaţi de efemer, de plăcerile clipei de acum sau viitoare: deşarta slavă, putere socială, avere, plăceri trupeşti, răutăţi, perversiuni. Decadenţa lumii antediluviene s-a accentuat tocmai prin aplecarea continuă spre teluric, spre efemeritate, spre cele trupeşti, încât Creatorul i-a pus un hotar întregii lumi vechi: ”Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”(Gen.,idem)

Este uimitor cum istoria se repetă cu vremea, exploziv şi pe o spirală ce multiplică vechile stări ce au determinat astfel de nenorociri planetare. Idealul antic de a face prin artă, cuvânt, civilizaţie un om mai bun, mai nobil este dat la o parte şi în locul acestuia s-a întronizat profitul, puterea, îndobitocirea semenilor cu scopul celor puternici de a-şi proteja bogăţiile colosale. Plebeii trebuie îndrumaţi spre circ, spre sexualitate, în vreme ce bogăţia societăţii este acumulată de “capitalismul săllbatic”. Ne amintim de zecile de ziare şi reviste pornografice, de murdăria vizuală care a inundat primul deceniu postcomunist în numele “libertăţii” câştigate. Asta în vreme ce economia naţională era privatizat-vândută pe nimic, în schimbul îmbogăţirii celor care ne apar azi drept “clasă politică”.

Procesul de îndobitocire a publicului continuă şi azi cu aceeaşi vigoare şi cu regretabil succes, deşi în în alte forme, ceva mai sofisticate. Crmele cele mai abominabile, accidentele, violurile, incestul, legalizarea perversiunilor, neruşinarea, sfidarea în stradă a moralităţii, anormalul ca normal sunt în prim-planul informării, într-o cultură a violenţei, a omului gregar, văduvit de tot ce este nobil şi sfânt.

Agresiunea cotidiană împotriva a tot ce este sacru şi luminos în fiinţa umană este mai periculoasă decât prigonirea fizică, deschisă a împăraţilor romani. Periculoasă prin masca folosită: a libertăţii de informare şi exprimare, nevoia - chipurile - de a cunoaşte. Aceste precepte negative lovesc necruţător în ceea ce neamul are mai fragil şi lipsit de discernere: tineretul. Fiecare copil şi tânăr este un Adam lipsit de cunoaşterea efectivă a primejdiei păcatului, a ceea ce ne înjoseşte şi umileşte. Noi, părinţii, trebuie să le spunem adolescenţilor că uşa Infernului nu trebuie nici măcar întredeschisă, nu să alerge spre hăurile Sodomei şi Gomorei. Să le vorbim acasă şi în şcoală şi în mass-media despre frumuseţea florilor, a sufletului curat, a fecioriei, a curăţeniei morale (şi nu exclusiv a celei fizice). Fiecare individ este stăpânul destinului său -ne spune învăţătura creştină- şi astfel avem putinţa de ne construi Raiul sau pierzarea. Tânărul asocial nu conştientizează că îşi poate scurta propria existenţă. Omul cuminte se roagă şi se comportă corespunzător, zicând: “Doamne, nu mă lua la jumătatea zilelor mele” (Ps.101, 25). Pe toate străzile, în şcoli şi pe şosele ar trebui scrise bannere cu îndemnul solomonic: “Nu fi nelegiuit până la sfârşit şi nu fi nici nebun; pentru cesă mori înainte de timpul tău?”( Eclez.7.17)

Pentru mulţi sună zadarnic, în pustiul vieţii, clopotele în zile sfinte de sărbătoare, până când sună pentru ei înşişi pe neaşteptate. Iar la îndemnul blând: “Vedeţi că vine Potopul! Adăpostiţi-vă în corabia mântuirii, Maica Biserică!”, privesc cu dispreţ, bolnavi fiind cu sufletul şi neştiind. Fiindcă lumea e o şcoală sau mai degrabă un spital, vedem, cum se chiuleşte urând orice bună învăţătură sau nu se ia seama nicidecum la sfatul medicilor iubitori, clamând nebuneşte că…sunt sănătoşi.

Într-o lume bolnavă şi supraaglomerată, fiecare e dator săaibă grijă de propria salvare, în vasul de lut fragil al bietei fiinţe umane aflându-se comoara de preţ a sufletelor noastre. Ba şi mai mult, atrage atenţia Sf. Varsanufie, la Judecată vom fi întrebaţi :”Cum se face că vii singur? N-ai adus pe nimeni cu tine?” Părinte -tată şi mamă_unde-ţi sunt fiii şi fiicele? Unde-ţi sunt prietenii, colegii de serviciu, vecinii, cei pe care zici că i-ai iubit?

O milostive Stăpâne, Dumnezeule şi Împărate al veacurilor! Luminează-ne mintea înceţoşată de negurile acestor vremi! Ridică-ne din pulbere cugetarea, gândurile, preocupările, viaţa, dăruindu-ne biruinţa cu ispitele, spre a putea deveni cetăţeni ai patriei cereşti celei neînserate şi fără de moarte!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5