Numărătoare ca la Revelion ! Bistriţenii au dăruit lumină! Levente Ianosi, senzaţia evenimentului Earth Hour - Ora Pământului

Earth Hour - Ora Pământului i-a găsit pe bistriţeni în centrul oraşului, unde sub sloganul „Dăruieşte naturii din energia ta”, acţiunile au debutat cu spectacolul gulguţelor, voluntarii Asociaţiei „Cercetaşii bistriţeni” amplasând lampioane cercetăşeşti luminoase.
Înainte de 20.30, s-a faăcut numărătoare inversă, iar apoi, timp de o oră, a fost întrerupt iluminatul public în oraş de către viceprimarul George Avram.
În aceleşi interval orar, grupurile ECO şi elevii claselor primare care frecventează programul de educaţie ecologică de la „Şcoala Verde” au pedalat pentru „energie verde” – ECO-BIKE pe biciclete generatoare de energie electrică pentru LED-urile obstacolelor trial bike. De asemenea, a fost organizat un tur ciclistic - „Pedalăm pentru pământ” – pe traseul Piaţa Centrală – str. Gheorghe Şincai – b-dul Independenţei - sens giratoriu Kaufland – B-dul Independenţei – str. Gării – B-dul Republicii - str. Barbu Ştefănescu Delavrancea – str. Dornei – Piaţa Centrală, în colaborare cu Bistritz Bike Shop. Senzaţia serii a fost spectacol luminos de acrobaţii pe bicicletă, susţinut de Levente Ianosi, unul dintre cei mai buni bikeri din România, participant la „Românii au talent”. Reamintim faptul că în 2012 Bistriţa a fost deţinătoarea titlului de Capitală Earth Hour.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]