Nume sonore la inaugurarea Palatului Culturii. Imagini în exclusivitate

Palatul Culturii este gata de inaugurare. Recepţia Primăriei a fost deja făcută zilele trecute iar acum referenţii se instalează în instituţia reabilitată. Cât de curând va avea loc deschiderea oficială, în prezenţa unor nume sonore din lumea artistică. Se pare că se poartă negocieri cu Teatrul Naţional din Bucureşti, dorindu-se prezenţa la Bistriţa a unor actori precum Ştefan Bănică Jr şi Maia Morgenstern.
Am vizitat Palatul Culturii în noua sa înfăţişare şi oferim cititorilor noştri imagini în exclusivitate de aici. Monumentul istoric a fost reabilitat câştigându-se nu doar un nou design ci şi o scenă mai mare, loje şi pe laterale, lumini şi sunet de ultimă generaţie. Mai mult, subsolul instituţiei, reabilitat şi el, va oferi posibilitatea realizării de evenimente, fiind probabil una dintre cele mai mari suprafeţe din oraş unde se pot expune şi lucrări pe simeze construite după ultimele cerinţe.
Echipa coordonată de managerul instituţiei, dr. Dorel Cosma, pregăteşte în aceste zile ultimele detalii pentru ca mai apoi bistriţenii să se poată bucura de acte culturale care să le rămână peste timp în amintirile cele mai frumoase.

Comentarii

03/02/16 10:10
Vizitator

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Dupa renovare, Casa de cultura „George Cosbuc” si-a schimbat numele in „Palatul culturii” pe motiv ca denumiri precum Casă de Cultură sau Centru Cultural sunt prea comune . In schimb, denumirea de Palat al Culturii corespunde mai bine cu activitatea şi spaţiul pe care instituţia le oferă în prezent. Numai ca prin prin schimbarea numelui asa-nimitul Palatul Culturii nu mai pastreaza nici macar denumirea de „George Cosbuc”, cu toate ca Bistrita se lauda cu festivalul „Nunta Zamfirei”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5