O carte despre apărarea Marii Uniri

Un volum bine structurat, de 275 pagini, a apărut în colecţia „Restituiri necesare” cu titlul: „Ocuparea Budapestei. În legătură cu operaţiunile din Ardeal 1918-19”, autor General Traian Moşoiu, fost comandant al Comandamentului Trupelor din Transilvania în perioada 11/24 decembrie 1918-12 aprilie 1919. Volumul a fost tipărit la Editura MEGA din Cluj-napoca sub egida Asociaţiei Culturale „Mareşalii României”, editor fiind colonel (r.) prof. dr. Vasile Şt. Tutula, un istoric bine cunoscut publicului clujean. În afară de materialul semnat de generalul Traian Moşoiu, volumul cuprinde încă 2 studii ale aceluiaşi autor, 6 studii semnate de editor, 14 anexe, 103 ilustraţii color (21) şi alb-negru (82) şi o bogată bibliografie (87 titluri şi fonduri) şi o listă cu cele 12 lucrări scrise şi publicate de generalul Moşoiu în timpul vieţii.

Volumul conţine aşadar studiul cu titlul menţionat mai sus, publicat de generalul Traian Moşoiu, un erou naţional al României reîntregite, tipărit în 1919, la Şimleu Silvaniei, Tipografia „Lazăr”, 16 pagini, format A5, lucrare ce este tot mai rară în bibliotecile noastre, însă de o valoare istorică şi ştiinţifică deosebită, ce merită a fi studiată şi reconsiderată, ţinând seama de noul context creat prin accederea României în Uniunea Europeană şi blocul politico-militar al N.A.T.O., dar mai ales pentru a înţelege rolul jucat de Armata Română care a apărat democraţia în centrul Europei, stopând cu 26 de ani instalarea comunismului în Ungaria şi alte ţări (1919-1945), precum Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană şi bineînţeles România.

Apariţia acestei lucrări este o reparaţie bine venită, ţinând seama că în perioada 1945-1989, în regimul comunist din România, armata română era criticată că ar fi distrus, chipurile, tânărul stat socialist a lui Bela Kun-Garbai, de fapt Republica Sovietică Ungară a Sfaturilor, între care era o legătură strânsă cu V.I. Lenin, prin care se urmărea sovietizarea Austriei şi Germaiei, prin crearea Republicii socialiste de la Weimar, inclusiv a României prin detronarea regelui Ferdinand I şi a regimului democratic parlamentar al statului român. Aceste acuze la adresa României şi a armatei române s-au dovedit a fi incorecte, false şi neavenite, lucru bine şi cert dovedit în 1989-1990, o dată cu revoluţiile antocomuniste din centrul şi sud-estul Europei, comunismul devenind un sistem şi un regim perimat, creat şi instalat, prin aşa numitele dictaturi ale proletariatului în care „rolul hotărâtor îl avea clasa muncitoarea” şi cu sprijinul Cominternului, dirijat de la Moscova şi din alte centre de putere.

Editorul, colonelul (în rezervă) Vasile Şt. Tutula aduce în acest sens o serie de argumente privind rolul jucat de Armata Română în apărarea Marii Uniri, a deciziilor luate în mod democratic şi plebiscitar la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, preluate apoi şi înfăptuite de către Consiliul Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei până la votarea şi adiptarea Marii Uniri de către Parlamentul României şi regele Ferdinand I, şeful statului român şi al armatei.

Lucrarea cuprinde 6 studii de istorie şi artă militară, semnate de editor, care vin să susţină şi să întărească cele afirmate de generalul Moşoiu în studiul său, referitoare la: Declaraţia de la Oradea. Nota ultimativă către Consiliul Naţional Ungar din Budapesta (12 octombrie 1918); Constituirea Comandamentului Trupelor din Transilvania (24 decembrie 1918) pentru a apăra Marea Unire, înfăptuită la Alba Iulia în mod democratic şi plebiscitar; rolul militar jucat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei care a ordonat mobilizarea românilor transilvăneni, constituindu-se Diviziile 16, 18, 20 şi 21 Infanterie ardelene, regimentele de voluntari, batalioanele de etapă şi alte forţe pentru se apăra ceea ce s-a hotărât de către majoritatea zdrobitoare a populaţiei Transilvaniei, a Marii Uniri, care a fost recunoscută apoi de către saşi (Mediaş), de şvabi (Timişoara), evrei (Bucureşti) şi de către alte minorităţi, asociaţii şi fundaţii din România, salutată de către românii-bucovineni şi basarabeni. Următoarele 3 studii se referă la: acţiunile desfăşurate de către armata română în perioada noiembrie 1918-august 1919; sprijinirea populaţiei din Budapesta, circa un milion de oameni care se aflau într-o stare de sărăcie şi foamete, aducându-se sute de vagoane din România cu cereale produse alimentare, legume pentru salvarea şi ajutorarea acestora, armata română, neimplicându-se în politica internă a Ungariei; operaţia ofensivă din Munţii Apuseni (16-19 aprilie 1919); românii ardeleni – apărători ai Marii Uniri din 1918, alături de fraţii lor din Moldova, Muntenia şi Oltenia.

Este o lucrare de mare interes ştiinţific ce merita a se restitui imediat după 1990. Dar nici acum nu este prea târziu. Ea merită a fi cunoscută şi citită de către publicul larg, doritorii de istorie cinstită şi reală, de profesorii de istorie şi nu numai, dar şi de către specialişti, ţinând seama că în perioada comunistă a fost pusă la index, aşa numitul „fond special” ca şi cele 3 volume ale lui Constantin Kiriţescu şi multe altele. Sincere felicitări editorului, colonelului (r.) dr. Vasile Şt. Tutula şi conducerii Asociaţiei culturale „Mareşalii României” Cluj-Napoca, care au făcut un gest de nobleţe şi demnitate faţă de faptele marelui şi bravului general erou Traian Moşoiu, un simbol al onoarei şi demnităţii româneşti, un ostaş ferm al faptelor, hotărât şi curajos, care a avut un rol hotărâtor la învingerea şi dezarmarea armatei ungare şi ocuparea la 3 august 1919 a Budapestei de către un detaşament comandat de generalul Rusescu. Intervenţia Armatei Române în 1919 în Ungaria s-a făcut din raţiuni militare şi a avut un rol progresist în apărarea democraţiei în centrul şi sud-estul Europei.

Arhivist. drd. VASILE LECHINŢAN