Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

O carte temerară

Icu Crăciun

Horia Gârbea este un deschizător de drumuri în literatura română prin antologia „1918 – Ce ar fi fost dacă…? Istorii contrafactuale” (Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2018). Înainte de a argumenta această aserțiune, se cuvine să lămurim câțiva termeni folosiți încă din secolul al 19-lea în critica universală; e vorba de „ucronie”, „istorie alternativă” și „istorie contrafactuală” (se știe că Thomas Morus, în 1516, a publicat celebra sa operă „Utopia”, care semnifica inexistența unui loc anume; prefixul „u-” = lipsă a ceva, deci „u-topos” = absența acelui loc). Așadar, „u-kronos” = inexistența unui timp anume (cuvântul „ucronie” a fost inventat în 1857 de către Charles Renouvier în lucrarea „Uchronie, l’utopie dans l’historie” – „Ucronia, utopia din istorie”), întâia ucronie fiind considerată „Istoria secretă” a lui Procopius din Cezareea, „operă care prezintă reversul vieții și imaginii oficiale ale Imperiului Bizantin din timpul lui Iustinian (527-565 d. C.) și al Teodorei”. Precizăm că literatura română n-are o tradiție atât de bogată în opere ucronice cum au Franța (prin Chares Duits, Jean Dutourd, Johan Heliot, Eric Faye și alți autori francofoni), Anglia și S. U. A. (prin Stephen Baxter, Ray Bradbury, Philip K. Dick, Robert Harris, Ward Moore, Philip Roth, Robert Silverberg etc.). „Istoria alternativă” este istoria paralelă, neștiută de oricine, fiindcă, nu întotdeauna, cărțile spun adevărul, ea fiind o altă variantă a aceluiași eveniment.
Istoria contrafactuală este un domeniu recent și nu trebuie confundată cu revizionismul istoric, ucronia sau cu istoria alternativă. Ea încearcă să răspundă la întrebări de genul „Ce s-ar fi întâmplat dacă…?” și este ancorată într-un anume eveniment sau incident care este negat de contrafapte, „dar a cărui evaluare istorică este căutată pe o scară a relevației prin modalitățile istoriei contrafactuale”. În „Cuvântul editorului”, Andrea Hedeș arată că cei 15 autori din antologia lui Horia Gârbea „se întrec (…) în a-și proiecta imaginația asupra unor evenimente majore ale istoriei noastre: Marele Război și Marea Unire care i-a urmat”, dar că, la sugestia coordonatorului antologiei, H. G., scriitorii români au analizat cu mijloace literare diverse ipoteze despre „ce ar fi fost dacă” evenimentele s-ar fi desfășurat cu totul „altfel”, adică ar fi deviat din istorie; de aici și subtitlul „Istorii contrafactuale”.
Se cuvine să-i amintim și pe autorii contemporani care au răspuns prin textele lor acestui demers unic: Ovidiu Bufnilă, Ina Simona Cârlan, Adrian Costache, Cristian Gălățanu (cu umorul stârnit de comportamentul personajelor canonizate în textul „Geniul României Mari”), Mihail Gălățanu (cu un fragment ucronic referitor la ocuparea Moscovei de trupele mareșalului Antonescu din „Intrarea în Moscova”), Leon-Iosif Grapini (conjudețeanul nostru, cu un text valoros, - în stilul său inconfundabil -, intitulat „Unirea la Capătul lumii”), Constantin Lupeanu (cu un text savuros – „România eternă” - care se adaptează preceptelor subtitlului cărții, căci naratorul visează că este ales rege al Olteniei, cu capitala la Murgași), Radu-Ilarion Munteanu (cu „Rareș”, un text cu teleportări și reîncarnări din neolitic până în anii Războiului Mondial și cu deturnarea istoriei de la cursul cunoscut: revoluția bolșevică mondială ajunsă în pragul succesului, desființarea României ca stat, cu un Bela Kun dornic de a instala granița ungară pe Nistru), Cătălin Rădulescu (cu textul „Bicilis-ul nostru cel de toate zilele”, unde eternul trădător, intrigator și instigator protonațional, Bicilis, prototipul discordiei și al omului cu mai multe fețe, străbate miturile și istoria națională, de la războaiele dintre daci și romani, - inclusiv baladele noastre emblematice: „Miorița” și „Meșterul Manole” -, până în zilele actuale, înfrățit cu Hidra Roșie), Radu Sergiu Ruba (care ilustrează excelent istoria alternativă în „Fața mai puțin vizibilă a Unirii din 1918”, începând cu premonițiile lui Take Ionescu, ocuparea Vienei și Pragăi de cei 600000 de ostași români, conduși de Iuliu Maniu, rolul nefast al armatei bolșevice pe frontul românesc în Primul Război Mondial, care, practic, s-a destrămat în noiembrie 1917, dar în 1919, lângă Soroca, l-au ucis pe generalul român Stan Poetaș, armata română fiind nevoită să-i alunge peste Nistru după lupte crâncene, și până la luptele cu trupele maghiare, conduse de comunistul Bela Kun și ocuparea Budapestei de către români), Sergiu Someșan (Austria, inclusiv Ungaria și Serbia, solicită unirea cu România, în anul de grație 2018, în textul zeflemist „Un miliard de ani de pace”), Șerban Tomșa (în textul său, de un umor irezistibil, „O vizită la 1925. În amintirea lui Nenea Iancu”, România a devenit, după război, o colonie germană, iar personajele caragialiene trebuie să se supună rigorilor germane), Dănuț Ungureanu (cu textul său „Furtună pe Marea Neagră”, o istorie contrafactuală tipică: la 1 Decembrie 1918, Transilvania nu s-a unit cu Regatul României, căci „o bombă artizanală (…), unde se desfășura marea adunare, a ucis șaptezeci dintre participanți, rănind alți o sută”), Adrian Voicu și Horia Gârbea (cu un epistolar contrafactual, intitulat „1921. Variante”, datat 1921, în câteva versiuni: Moldova este sub stăpânire bolșevică, Transilvania sub unguri, bulgarii sunt ocupați de români sau invers etc.).
După ce veți citi această antologie, vă propun să cugetăm și „să visăm” – cum scria Horia Gârbea, citându-l cu ironie pe Lenin - la alte câteva întrebări, de genul: „Ce s-ar fi întâmplat dacă sovieticii nu ne-ar fi ocupat în 1944 și n-ar fi instalat puterea comunistă?” sau „Ce s-ar fi întâmplat dacă în decembrie 1989 s-ar fi reinstalat monarhia constituțională în România”?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]