O despărţire şi mai multe regrete

Cine ar fi spus miercuri, 11 februarie a. c., în jurul orei 18, când scriitorul Alexandru Misiuga a apărut la Şcoala Generală ,,Lucian Blaga” din Bistriţa, pentru a participa la lansarea volumului de versuri ,,Frânturi de zbor” al profesoarei de matematică Elvira Maxim, că nu va trece o săptămână şi Baronul va scrie ultima sa epigramă. În ea, el se va adresa tuturor celor care l-au cunoscut, nemaidorind de data aceasta s-o citească personal, fiind prea ocupat să-şi facă bagajele pentru călătoria în cer.

În acea seară, spunea Baronul prietenilor ,că vrea să trăiască o sută de ani. Apoi şi-a făcut numărul obişnuit. A poetizat epigramistic evenimentul la care asista, concretizându-l în răvaşul lui cu salve de tun. Ca de obicei, om al grabei cum sunt, n-am rămas până la sfârşitul acelei lansări de carte. Trebuia să ajung la gară, să prind trenul de la ora nouăsprezece şi jumătate, ca să ajung la Beclean. Dacă aş mai fi stat, probabil că aş fi putut adăuga acestor rânduri şi faptul că am ciocnit un pahar de vin cu Maestrul, cu Baronul, că ne-am amestecat amândoi în lungi taclale.

Acestei păreri de rău îi mai adaug şi regretul că nu prea am scris despre opera lui, în special despre poeziile sale. Îi citisem versurile , îmi făcusem şi notiţe de lectură, dar totul s-a pierdut într-o încercare abandonată.

Acum, la despărtire de Baronul epigramei, marcă de Bistriţa, mă simt chemat să-i relecturez versurile şi să-l regăsesc printre cuvinte, pe cel care a lăsat ca testament îndemnul dacic, de a stropi moartea cu vin: ,,N-am nevoie de discursuri,/ Nici de bocet sau suspin,/Vreau să râdeţi dragi prieteni/ Şi să închinaţi cu vin”.