O lacrimă pentru un mare baron al spiritului

Îmi este greu să cred că atât de îndrăgitul scriitor ,publicist ,cetăţean de onoare al oraşului ,baron cu acte în regulă al societăţii londoneze ”Dracula” –ALEXANDRU MISIUGA – nu va mai păşi printre noi. Vestea îmi venise seara prin gestul de amabilitate şi compasiune al domnului Adrian Mănarcă ,în a cărui redacţie a desfăşurat o activitate de excepţie ani extrem de lungi. In marea sa milostivire ,Dumnezeu l-a încărcat pe refugiatul basarabean cu toate darurile : talent literar cu carul, un spirit viu ,o inimă mare ,iubitoare de oameni şi de ţară, creator multiform(realizator chiar de monumente) şi multă,multă sănătate. Trebuia să dea mâna cu cei 85 de ani care-i veneau în întâmpinare peste abia o zi şi iată-l plecat cu grăbire ,fără a-l căuta vreun junghi sau altă suferinţă.

Prodigios autor ,ne lasă 15 volume pe care le revăd cu bucurie în ceasurile de melancolie,revigorându-mă spiritual din căldura sufletului său. Omul şi opera erau una,căci precum era în carte ,la fel şi în viaţă: cald ,cu voioşie,fără arcane,desăvârşit de amabil, niciodată vindicativ ,spumos în cuvinte ,gata să împartă cu vorbitorul o cafea sau un pahar de vin bun.Povestitor fără egal,scoteadin negura vremii un şir nesfârşit de întâmplări ,pline de talc şi învăţăminte. De-a lungul atâtor ani ,a fost gestionar literar strălucit în magazinul de”Cuie ale lui Pepelea” a cotidianului de faţă , ajutându-ne să trecem mai uşor prin vremile învolburate de după decembrie ’89. La ce bun aş reaminti valoarea sa umană şi literară, când îl ştim atât de bine pe cel ce îl aflai la orice manifestare a confraţilor de condei şi debordând de talent în spumoase şi neîntrecute epigrame ?

Ne va fi nespus de greu să acceptăm că nu-l vom mai întâlni în urbea noastră pe omul atât de iubitor al tuturor semenilor ,că pasul lui liniştit nu va mai bate stradelele burgului nostru. Vine un ceas când Ziditorul a toate ne cheamă acasă. Iată-ne mai săraci ,mai solitari, fără Alexandru al nostru ,readucându-ne în memorie ceea ce mereu uităm: că suntem nişte pelerini în această lume şi în acest veac .Omul cu “mai multe patrii”,cum îi plăcea să se definească, a aflat-o de acum pe cea neschimbătoare şi adevărată, dincolo de stele.

Doamne al îndurărilor şi a toată milostivirea,Tu care ne ştii pe toţi, a cărui milă este “cât munţii şi până la cer” odihneşte sufetul său iubitor,căci în Casa Ta cerească “multe lăcaşuri sunt” ,precum ne-ai încredinţat când ai venit între noi.