O minune a venit, la Viena, în viaţa unei interprete de folclor din judeţ

O îndrăgită mămică trăieşte, de săptămâna aceasta, cele mai frumoase emoţii din viaţa unei femei, acelea de mamă. Zilele trecute a venit pe lume, la clinica Allgemeines Krankenhaus der Stadt din Viena, micuţul îngeraş Andreea care a primit nota 10 la naştere. Emoţii şi bucurie nu doar pentru tânăra familie ci şi pentru bunici care de mult timp se pregătesc pentru întâlnirea cu nepoţica lor. „Papusica noastra frumoasa, bine ai venit pe lume! Suntem cei mai fericiti parinti! Te iubim ingerasul nostru! Sa fii sanatoasa, sa ne aduci numai bucurii si fericire in aceasta viata!”, este mesajul transmis de mămica Angelica Pantea.
Andreei îi dorim să crească mare şi să fie ocrotită de Bunul Dumnezeu, iar părinţilor şi bunicilor putere, răbdare şi clipe de neuitat alături de micuţa lor.
Interpreta Angelica Pantea şi-a unit destinele, în primăvara acestui an, cu iubitul ei, Nicu Costan din Parva, în portul tradiţional, mireasa purtând un costum de pe Valea Şieului, iar mirele unul combinat, cămaşa de Şieu, clopul cu păun şi pieptarul de Someş.
Starea civilă a avut loc la Şieuţ, mirii fiind duşi prin localitate într-o caleaşcă. Tot alaiul s-a îndreptat apoi spre biserică, unde cei doi tineri şi-au unit destinul în faţa lui Dumnezeu. Apoi, s-a mers spre Năsăud unde a avut loc petrecerea, la jumatea drumului dintre localităţile celor doi tineri. Restaurantul „Grozav” s-a dovedit a fi gazdă bună atât pentru meseni, cât şi pentru artiştii prezenţi la eveniment, amintind aici pe Daniel Raţiu, Costel Popa, Iulia Onigaş, Ligia Curtean, Adi Moldovan. O surpriză plăcută au avut-o mirii din partea Ansamblului din Şieuţ, care a prezentat câteva obicieuri din zona tradiţională a miresei.
Stabiliţi de câţiva ani în Austria, mirii au ales să aibă cel mai frumos eveniment din viaţa lor acasă, nunta fiind programată de ziua miresei.
Urăm tinerei familii o viaţă frumoasă, ia micuţa Andreea să încununeze iubirea părinţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5