La noi

O monedă și semnul respectului

Un ziarist din România zăbovește niște zile în Japonia și este, printre altele, interesat de „acele ingrediente care, în opinia mea, dau gust specificului japonez”. Ele ar fi șase și le acordă fiecăreia spațiu suficient pentru a fi convingător: respect, politețe, ceremonie, solidaritate, candoare și niponocentrism.
Nu mi-am propus să fac un conspect al acestor pagini de jurnal, ci să mă opresc la determinanta „respect”, asta, pentru că m-a mirat că gazetarul, tocmai aici, se referă la un moment când, plătind un taximetrist, șoferul cotrobăia prin portmoneu pentru rest. Pe românul nostru l-a surprins insistența celui de la volan de a-i restitui „ultimul bănuț”. A înțeles astfel că acela refuza să încaseze un ban nemuncit, căci japonezul trebuia (potrivit educației și tradiției) să respecte munca clientului, încorporată în acea monedă.
Multă vreme mi-a plăcut să las restul de mărunțiș la vânzătoarea de la tejghea. Nu de puține ori persoana replica printr-un „Mulțumesc”. Mă jena gândul că aș fi putut fi taxat drept un zgârcit. Uneori, persoana respectivă îmi atrăgea atenția că am de luat și un rest, iar eu glumeam: „Metalul acesta îmi găurește buzunarele”.
Toate bune și frumoase până într-o zi când, aflându-mă la Montreal, am intrat într-un supermarket, să iau câte ceva de-ale gurii. Am ajuns la casierie, am scos dolarii canadieni necesari și, la calcul, reieșea că am de plătit o sumă care se terminat cu 99. Femeia mi-a pus pe tăblie, ca rest, o minusculă monedă de 1 cent. O, eu balcanicul, cum să iau așa ceva ?! și am luat-o spre ieșire. Dar aud din spate un ”Monsieur !” Doamna părăsise casieria și era pe urmele mele, explicându-mi că moneda aceea îmi aparține și, prin urmare, trebuie s-o iau.
M-am întors în țară „alt om”. Pretind rest chiar dacă ar fi vorba de 1 ban (cu toate că, la noi, nu are nici o valoare sesizabilă).

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]