O nouă premieră a Teatrului profesionist Liviu Rebreanu. Un Interviu gustat de public

Teatrul profesionist Liviu Rebreanu surprinde prin premierile pe care le-a pus în scenă la Palatul Culturii încă de la înfiinţare. Cea mai recentă reprezentaţie a fost piesa Interviu, regia și scenografia: Mihai Panaitescu. Din distribuție au făcut parte Teodora Voineagu – Reportera, Mihai Panaitescu – Reporterul, Alexandra Podu – avocata, Nuțica, sudorița, primărița, femeia la fân, Constantin Podu – secundul, Amelia Crețiu - Tuți.
Tema piesei este o emisiune de televiziune susținută de doi prezentatori carismatici având 5 femei drept invitate pentru a vorbi despre feminitate. Toate aceste elemente compun povestea unui spectacol de teatru care ajunge să se transforme pe parcurs într-o parodie a emisiunilor comerciale din zilele de astăzi. Textul ,,Interviu” de Ecaterina Oproiu este luat drept pretext de către actori pentru a blama circul mediatic pe care îl vedem în fiecare zi. Astfel, spectacolul se transformă din unul teatral în unul social, în care te regăsești tu ca spectator. Pe lângă hohote de râs, spectacolul ridică întrebări și propune schimbări.
Merită evidenţiată prezenţa actriţei bistriţence Amelia Creţiu, care a jucat-o te Tuţi, angajată a Centrului Cultural Municipal, care a debutat, iată, cu aplauze furtunoase pe scenă. Nu uităm de Alexandra Podu, care s-a prezentat excelent, jucând rând pe rând tipologii diferite ale femeii.
Printre spectatorii prezenţi în sală s-au aflat şi primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, şi managerul instituţiei gazdă, Dorel Cosma, evoluţia artiştilor fiind apreciată de public prin ovaţionarea la scenă deschisă.
Prin proiectele lui, Teatrul profesionist Liviu Rebreanu se dovedeşte a fi un bun câştig cultural pentru urbea noastră, bistriţenii arătând încă o dată că sunt mari iubitori de teatru.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5