O poveste fascinantă ! La doi anişori Nina a plecat din Bistriţa în Vancouver, pe malul Pacificului. După 16 ani, studenta a revenit acasă şi a văzut continentul natal prin programul Discover EU

Ioan Sărăţean

La vârsta de doi anişori şi câteva luni Nina, o micuţă bistriţeancă a plecat defintiv din ţară împreună cu părinţii, stabilindu-se la Vancouver-Canada, pe malul Pacificului, oraş actualmente de top din punct de vedere al calităţii vieţii pe mapamond. Pe parcursul anilor, a revenit de mai multe ori în vizită. La întâlnirile cu meleagurile natale a rezonat cu o deosebită exuberanţă, lăsând de fiecare dată impresia că exhultă de bucurie, că se află în cel de-al nouălea cer. De altfel, după fiecare vizită obişnuia să întrebe: dacă va putea să revină să-şi revadă ţara natală, să admire farmecul și pitorescul meleagurilor sale, fiind fascinată de cele de la Piatra Fântânele, de gura de rai de la Colibița şi celelalte. În nota specifică graiului locurilor, a primit un răspuns afirmativ afectat de o condiţie suspensivă : "cât om ci...poţi ! " ori ” dacă om mai ci....poţi ! “. Anii au trecut atât în favoarea sa cât şi a noastră a celor de aici. În 2018, a absolvit cu rezultate excelente învăţământul liceal, ceea ce i-a permis ca din toamnă să acceadă în învăţământul superior. Îşi doreşte să devină medic, însă în ţara de adopţie, pentru viitorii profesionişti, care urmează să ia decizii referitoare la viaţa, sănătatea, drepturile şi libertăţile persoanei e necesară o perioadă în care candidatul trebuie să-şi demonstreze vocaţia, calităţile personale şi competenţa, iar acest lucru se face urmând o facultate înrudită. Abia apoi se poate înscrie la medicină sau la ştiinţe juridice. Aşa se face că va urma o facultate de ştiinţele naturii, concomitent continuând să desfăşoare activităţi de voluntariat la o mare şi importantă unitate spitalicească pentru a se afla în contact cu atmosfera din spital, cu pacienţii şi vizitatorii, cum a procedat şi procedează încă din anii de liceu. Programul "Discover EU" iniţiat şi aprobat începând cu acest an de Uniunea Europeană, prin care tinerii europeni în vârstă de 18 ani pot beneficia la majorat de o gratificaţie constând dintr-un permis de călătorie gratuit cu trenul, autobuzul şi free-boatul în valoare de 255 EURO timp de o lună în patru ţări europene a venit în întâmpinarea dorinţei sale de a cunoaşte mai bine spaţiul naţional şi cel comunitar. A aplicat la acest program, iar în urma selecţiei s-a numărat printre fericiţii beneficiari. În baza permisului Interrail obţinut, după ce a luat parte la ultima reprezentaţie, cea din 5 august la Untold, Festival 2018 de pe Cluj Arena, încheiată abia a doua zi, a plecat într-un lung pelerinaj european. Acesta a inclus: Veneţia, declarată în 1979, de către UNESCO, patrimoiu al umanităţii, Florenţa, locul de naştere al Renaşterii italiene, capitala italiană a artei, al cărui centru a fost declarat în 1982 de UNESCO patrimoniu mondial, Milano, al cărui centru vechi istoric a fost înscris în 1995 de UNESCO în patrimoniul cultural, Nisa, capitala Coastei de Azur, Paris, "oraşul luminilor", cu cele 3800 monumente istorice şi patru locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO – Franţa, Amsterdam, capitala oficială a Olandei, Haga, unde își au sediul instituțiile fundamentale ale statului şi 150 organizaţii internaţionale, cele mai cunoscute fiind Curtea Internaţională de Justiţe şi Curtea Penală Internaţională şi s-a încheiat în Danemarca, ţara cu cei mai fericiţi locuitori ai planetei. Cetăţenii săi se bucură de unul dintre cele mai ridicate PIB-uri din lume, liberatatea de alegere în viaţa de zi cu zi este la un nivel înalt, corupţia este la un grad scăzut, iar sistemul medical bine pus la punct asigură o speranţă de viaţă ridicată. La Copenhaga a impresionat-o grija deosebită a locuitorilor şi autorităţilor manifestată pentru ocrotirea mediului ambiant, oamenii renunţă la maşină şi preferă să se deplaseze cu bicicleta din dorinţa de a avea o capitală curată. Tot aici a avut posibilitatea să asiste la tradiţionala schimbare a gărzii de la Palatul Regal. A revenit în ţară, nu înainte de a face un popas de trei zile şi prin cea mai mare şi mai importantă ţară din UE – Germania faţă de care românii şi mai ales noi bistriţenii avem o afecţiune deosebită. A fost o acţiune inedită şi deosebit de utilă, ce i-a permis cunoaşterea unor aspecte ale culturii şi tradiţiilor unor naţuni şi popoare cu rol determinant în progresul şi civilizaţia omenirii, o mai bună înţelegere a valorilor de bază ale Uniunii Europene, înlesnirea contactelor şi nu în ultimul rând exersarea cunoştinţelor de limbă, cunoaşterea generală, în special a oamenilor, în domeniul pentru care a optat să se pregătească fiind esenţială. Toate acestea au determinat-o ca în final să zică: Thank you România ! Thank you U.E. ! Întrucât începând din 4 septembrie a.c. urmează să ia loc pentru prima dată în băncile facultăţii îi dorim succes în pregătire şi devenirea sa profesională.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5