O remiză mare pentru Gloria

Gloria Bistriţa-Petrolul Ploieşti 1-1

După o primă repriză dominată de Petrolul, Gloria a reușit să pună probleme și până la urmă să egaleze. Brazilianul Laio Dos Santos, care a ratat câteva ocazii importante în meciurile anterioare, s-a revanșat și a salvat-o pe Gloria de la un alt eșec în Liga I. Atacantul a marcat cu capul din câțiva metri, în minutul 82. Gloria putea marca golul victoriei înainte de final, însă Curtuiuș a fost oprit din cursa spre gol prin semnalizarea de off-said a tușierului.
Gloria Bistrița: Dolha - Reano, Tudose, Kanon, Peteleu (Țârcă 46) - Zahiri, Anton, Romario, Predescu, Braganca (Laio Dos Santos 80) - Bratu (Curtuiuș 46).

Petrolul Ploiești: Bornescu - Achim, Galamaz, Geraldo, Haubert - Oprița, Mustivar (Hoban 59), Marinescu, Cristescu (Tony 86) - Grozav (Cristea 68), Bokila.

Declarații Nicolaea Manea - Antrenor Gloria Bistrița: "A fost un meci foarte greu, după cum mă și așteptam. La pauză le-am zis băieților că sunt total nemulțumit de jocul lor, repriza a doua a fost mai bună, merităm acest egal. Petrolul ne-a creat probleme, cu puțină șansă puteam câștiga. Mă bucur că a marcat Laio, sper să o mai facă. Mergem până la capăt, încercăm să mai câștigăm puncte din fiecare meci, eu mi-am propus să obținem 4 puncte din meciurile cu Petrolul și Pandurii. Echipa este în creștere, când joci cu dăruire, poți câștiga. Va fi foarte greu, au apărut și accidentările. Markisio are ruptură de ligamente, Zahiri creează probleme adversarilor, Curtuiuș putea marca la faza în care arbitri au dat off-said. De la începutul campionatului, arbitrajul a fost împotriva noastră. Este un rezultat echitabil"

Declarații Mircea Rednic - Antrenor Petrolul Ploiești:"Am jucat foarte bine în prima repriză, e greu să câștigi un meci când ratezi atâtea ocazii, ăsta-i fotbalul. Am dominat jocul, l-am controlat, Gloria a marcat dintr-o fază care nu anunța nimic. Pierdem puncte importante cu echipe care nu ar trebui să ne pună probleme"

În etapa viitoare Gloria joacă la Cluj-Napoca cu campioana României, CFR 1907 Cluj. Partida va avea loc pe arena din Gruia, sâmbătă, 29 septembrie 2012, ora 21:30.

Până la confruntarea din 29, Gloria mai are și meci în Cupa României "Timișoreana", cu Ceahlăul Piatra-Neamț, marți, 25 septembrie, ora 16:30. Meciul de la Piatra-Neamț nu va fi televizat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5