Bine aţi venit, dragii mei!

O şcoală ca o grădină de flori

Bucurie împletită cu emoţie, la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, la deschiderea oficială a cursurilor în clădirea nouă a ciclului primar. „În sfârşit am reuşit să aducem toţi elevii învăţământului primar în aceeaşi şcoală. Sunt convins că nu vom avea decât de câştigat pentru societatea în care trăim”, declară directorul Constantin Rus.
Clădirea, situată în partea dinspre strada Zimbrului, face parte din Campusul Şcolar a cărui proiect a fost demarat în 2007, însă în 2009 Ministerul a sistat lucrările în faza de studiu. Existau în cont doar 50.000 lei. Consiliul Local a fost cel care a susţinut financiar, cu suma de 4.197.990 lei lucrările, completate din bugetul de stat cu 300.000 lei. „Mulţumim Consiliului Local şi primarului Ovidiu Creţu, care au susţinut realizarea unei şcoli cum nu mai există în Ardeal, de nivel european, care are toate facilităţile, de la apă caldă şi rece, la săpun lichid şi şerveţele pentru a ne simţi cu adevărat oameni. Toate sălile de clasă sunt dotate la capitolul IT, cu table cu cretă şi marker, video-proiector, laptop. Avem o sală multimedia şi de spectacole, tablă interactivă, multifuncţionale, home-cinema. Şcoala este supravegheată video, iar mobilierul este cel mai bun la ora actuală, cu mese reglabile, în cinci culori, fiind ca o grădină de flori. Până la 1 septembrie dorim să reamenajăm şi curtea, două terenuri de baschet şi unul de handbal şi o zonă verde. Este un vis al meu de a avea o clădire nouă în curtea instituţiei care mi se împlineşte după 37 ani de învăţământ. Sunt fericit, alături de micuţii elevi, pe care i-am văzut azi plângând de bucurie”, spune directorul şcolii.
De noua clădire se bucură aproximativ 400 elevi, în 18 săli de clasă. Printre cei care au participat la deschiderea şcolii s-au numărat şi grădinarii de pe str. Zimbrului, viitorii elevi. „A apărut în curte, parcă din senin, întâmpinându-ne cu bucurie şi veselie: bine aţi venit, dragii mei”, sunt gândurile despre noua şcoală ale elevei Andra.
La inaugurare au participat, alături de cadrele didactice, primarul Ovidiu Creţu, viceprimarii George Avram şi Adrei Rusu, părintele Bisericii Evanghelice – Johann Dieter Krauss, reprezentanţi ai Institutului Francez din Cluj-Napoca, ai constructorului – Mis Grup. Directorul Constantin Rus doreşte ca lucrurile să meargă mai departe, astfel încât, în viitorii ani, clădirea emblemă a oraşului, sediul central al şcolii, să fie renovată şi dotată şi ea la standarde europene.

Comentarii

29/05/12 14:47
Vizitator

Nu stiu daca acest director are in cap clara notiunea de "Campus". O aglomerare de cladiri cu functiuni scolare sau universitare pe o anumita suprafata nu inseamna campus. Pe langa spatiile construite pe sistem pavilionar, terenurile de sport, parcuri, alei fac parte integranta din ceea ce numim campus. Sper ca ideea "modernizarii" la care tine directorul sa nu insemne sacrificarea parcului dendrologic realizat de regretatul profesor Livius Gubesch, impreuna cu numeroase generatii de elevi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5