O şcoală cu 10 premianţi la concursul judeţean "Arta icoanelor pe sticlă"

Acolo unde există oameni binecuvântaţi de Dumnezeu cu darul profesionalismului pentru educarea tinerei generaţii, se pot întâmpla minuni care înnobilează sufletul copiilor. Una dintre şcolile care se înscrie pe această traiectorie este Şcoala Gimnazială Rebra. Aici s-a împământenit o adevărată tradiţie prin dăruirea şi efortul rar întâlnit al învăţătoarei Liliana Călini, care şi-a pus toată priceperea în mâinile unor copii ce vor să călătorească în universul artei. Este vorba de arta icoanelor pe sticlă pe care o practică de mai mulţi ani cu elevii din şcoală în cadrul cercului cu acest profil.

La mijlocul lunii mai, a avut loc concursul judeţean "Bucuria Învierii din sufletul copilului", organizat de Protopopiatul Bistriţa, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, la care au fost prezente mai multe şcoli din judeţ, între care şi Şcoala Gimnazială Rebra. Concursul s-a desfăşurat la Liceul de Arte "Corneliu Baba" din Bistriţa, care a avut şi calitatea de participant la competiţie. În urma deliberărilor, din cei 15 participanţi ai Şcolii Gimnaziale Rebra, 10 au fost premiaţi, din care: 5 premii ( I, II, şi III) şi 5 menţiuni. Aceştia sunt: Adela Călini (clasa a VIII-a) - premiul I, Nicoleta Rus (clasa a III-a) - premiul I, Iulia Bede (clasa a III-a) - premiul II, Iacob Buhai (clasa a VIII-a) - premiul II, Andreea Baizad (clasa a V-a)- premiul III. La categoria menţiuni se numără elevii Sebastian Nedelea (clasa a III-a), Rafila Nedelea (clasa a III-a), Paraschiva Gavriloaie (clasa a III-a), Loredana Moldovan (clasa a V-a) şi Alexandra Bârte (clasa a VIII-a). Diplome de participare au obţinut elevii Ancuţa Bârte (clasa a VIII-a), Denisa Capătă (clasa a III-a), Ionel Moldovan (clasa a III-a) şi Denisa Găvriloaie (clasa a V-a). Cea care a impresionat prin înclinaţiile sale artistice şi a intrat în atenţia comisiei este eleva AdelaCălini din clasa a VIII-a, o viitoare elevă a liceului de arte.

Premierea avut loc de 1 iunie, zi în care preotul protopop Alexandru Vidican i-a binecuvântat pe toţi participanţii la concurs şi le-a urat un călduros "La mulţi ani’!" de Ziua Copilului.

În 2 iunie, la Şcoala din Rebra aa vut loc premierea lucrărilor trimise prin corespondenţă la concursul "Mâini binecuvântate" din cadrul proiectului cu acelaşi nume, la care au participat elevii şi preşcolarii din judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş, Cluj, Timiş, Vaslui şi Suceava.

În 5 iunie, la Bistriţa, pe scena Teatrului de vară, va avea loc "Gala proiectelor 2015’’, unde va fi prezentă şi şcoala din Rebra. În ultimii ani, cercul "Icoană, poartă spre cer’’ de la Şcoala Gimnazială din Rebra şi-a făcut apariţia în câteva activităţi publice: la tabăra de pictură Gledin, de două ori la AS TV- Bistriţa, la întâlnirea cu ieşenii, şi foarte curând vor participa la Tabăra de pictură de la Moisei. Conducătoarea acestui cerc al ideilor şi al minunatelor talente pe care le formează, Liliana Călini, aduce şi pe această cale mulţumiri de suflet domnului primar Ştefan Danci, preotului paroh Plăian Doru şi directorului şcolii, Adrian Pavelea, pentru sprijinul moral şi material pe care i l-au acordat.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]