Alexandru Uiuiu, ”Țara ascunsă”, Bistrița, Editura Charmides, 2018 (ediție integrală, revizuită), vol .1(484 p.), vol. 2 (544 p.)

O sinteză romanescă unică în scrisul românesc de după 89, realizată de Alexandru Uiuiu

Drd. Andrei Păvălean

Lucrarea intitulată Țara ascunsă, a cunoscutului scriitor bistrițean Alexandru Uiuiu, propune o altă perspectivă, a romanului modern. Cu siguranță la prima vedere, cititorul remarcă imensitatea materialului, cele două volume însumând împreună un număr de peste o mie de pagini de întâmplări și episoade ce sunt bine alcătuite ca tematică și însemnătate într-o serie de capitole cu titluri sugestive. Pe lângă cantitatea întregii lucrări, o altă remarcă pe care o putem aduce este aceea a modului de prezentare a acțiunii, autorul prezentând într-un mod personal, îmbinând pe tot parcursul acțiunii, atât descrierile, dialogul și monologul, toate văzute prin ochii omului contemporan.
Prezentarea care se face nu este o simplă înșiruire a unor personaje ale satului românesc de după 1989, ci modul în care acestea evoluează, în tendința noilor vremuri, a modernității, înțeleasă de fiecare în parte. Totodată, ca temă, romanul atrage orice tip de cititor, prin acțiunea prezentată pe larg, intens și mai ales prin limbajul ușor de înțeles și explicat, dar în special prin intensitatea acțiunilor desfășurate și descrierea personajelor implicate. De aici se poate afirma faptul că, o dată cu parcurgerea textului reușim să întâlnim aproape toate tipurile de situații și tipuri de oameni prezenți în satul românesc, transformați din simpli anonimi în personaje de film.
Personajele și relațiile ce decurg între ele fac din întreaga acțiune a romanului una cu puternice accente cinematografice, omițând faptul că personajul principal este privit în ansamblu și urmărit de la stadiul de copil, adolescent, tânăr de perspectivă până la cel de soț și tată.
Ca în istoriografia modernă, considerăm că în acțiunea romanului avem de-a face și cu un studiu de imagologie comparată, a unui prezent din perspectiva gândurilor și a trecutului, văzut dintr-o perspectivă pozitivistă. Imagologia în esență își propune să realizeze fie un studiu sau prezentarea unei realități povestite prin intermediul altora chiar a unei alterități. În cazul lecturii noastre relatările făcându-se prin ochii autorului de astăzi, care poate avea o privire de ansamblu asupra realităților trăite, reușind prin punerea lor pe hârtie și o analiză din perspectiv personală a acestora
Tot din sfera imaginilor se remarcă și tema tradiționalului, prin punerea în scenă a relațiilor tipice ale unei familii clasice, cum sunt cele tată-fiu sau soț-soție sunt prezente o dată și cu evoluția timpului, dar și a mentalităților.
Toate acțiunile ulterioare sunt puse în acest context al iremediabilului. Ca exemplu ne folosește următorul pasaj: „Tata doarme de aproape un an și nu îl mai interesează altceva decât somnul. Nici pământul și muncile câmpului, nici ziarul, nici știrile de la televizor, nici rubricile de sport. Nimic. Doarme” (volumul II, partea I „Viața, viața, viața”, capitolul 3 „Andrei-capitala” pag. 67). În acest caz se observă cel mai bine condiția individului ajuns bătrân, trecut prin viață, și care se dezice şi distinge în același timp de un prezent în care nu se mai regăsește în relația cu cei apropiați, datorită încercărilor vieții, a vârstei sau a bolii.
Această condiție a individului și a trecerii sale prin diferite etape ale vieții o întâlnim prezentată cât mai larg, pe întreg parcursul romanului. Un exemplu elocvent este reprezentat de același personaj, într-un alt moment al vieții care pentru el rămâne unic, de neatins, după cum urmează: „Lucrurile astea așa vor rămâne în veci, gândi Grigore și mai trase din țigară și peste ele va veni mereu lumina. În valuri făcând bucurie lumii. Lumina. De bună seamă cel mai frumos lucru din lume este răsăritul soarelui și Grigore era neîndoielnic un om al răsăritului” (volumul I, partea a II-a „Cimitirul de stele”, capitolul 4, „Grigore-omul răsăritului”pag. 55).
Totodată, dacă ar fi să continuăm analiza noastră, o privire mai atentă trebuie acordată și fluctuației temelor abordate de către autor. Una din aceste teme este cea a inocenței și a jocului prezentată prin intermediul descrierilor în detaliu: „Sub vălurele pârâului, deasupra pietrelor sclipea câte o nucă, proaspăt căzută. Puteai s-o lași acolo, s-o spele apele sau s-o iei să-ți faci din ea o mașinuță, s-o spargi, să mănânci miezul dulce cu pieliță, galbenă amăruie și din coji să faci bărcuțe sau creneluri pentru zidurile unui castel din munți. Era toată lumea acolo și Ionuț nu se mai sătura s-o lărgească să o adauge, să o cutreiere, să o facă și refacă” (volumul 1, partea a III-a „Pomul vieții”, capitolul 6 „La răspântie”, pag. 195). Desigur, această inocență a relației tot cu spațiul, în acest exemplu spațiul fiind reprezentat de mediul cald al bunicilor, nu putea fi zămislită decât prin intermediul copiilor, care sunt cei mai de seamă reprezentanți ai lumii jocurilor și al imaginației fără margini. În această lume pare a nu exista un început și un sfârșit, jocul putând fi unul infinit dacă nu ar exista prăpastia timpului.
Din multitudinea de aspecte și teme puse pe tapet de autor, nu trebuie omis motivul istoric, de la care se pornește acțiunea și la care ajunge la un moment dat, anume faptul că se încearcă apropierea cât mai mult de prezent, fiind unul din puținele romane care ating această problematică a redării parcursului unei vieți până aproape de prezentul în care ne aflăm.
Cotidianul are un loc aparte și este zugrăvit prin imagini ce denotă diversitate, autorul folosindu-se de artificiul dialogului pentru relația dintre doi prieteni apropiați prezenți la o discuție: „-Se islamizează, Europa. Acum, la cât kebap și la câtă șaorma s-au mâncat la noi în ultima vreme și la cât de oportuniști și iubitori de ritmuri orientale sunt românii, procesul era inevitabil. I-am atras; -An greu ăsta, alegeri în America, Donald Trump rupe gura târgului, femeia lui Clinton nu se lăsa, alegeri locale și parlamentare la noi, Isis își face de cap din Paris până la Bruxelles. Teroare la un capăt și căpătuială la celălalt atentate în occident și război în Ucraina.”(volumul 2, partea I „Viața, viața, viața”, capitolul 3 „Andrei-capitala”, pag. 85). Tema aceasta a cotidianului prin relația dintre indivizi este o trecere în revistă a unei lumi grăbite, în care timpul se pare că nu mai are răbdare, diversitatea prin mijloacele tehnologiei face ca trecerea să fie una rapidă, accentuată ca de la un colț la altul al pământului.
La toată această succesiune de teme, dacă adăugăm și modul de transformare a lumii satului, evidențiată pe parcursul acțiunii romanului cu activități năstrușnice, nemaintâlnite descrise sub forma unor proiecte puse în practică după cum urmează: „În satul Limpeziș-despre care cineva povestea la mare depărtare-era mare vânzoleală. Primarul Păștean câștigase în acel an un proiect pe Fonduri Europene, intitulat Țărani în baloane, care prevedea aducerea în sat a zece baloane, aerostate cu nacele, cu care sătenii să se deplaseze în zbor deasupra satului și a împrejurimilor în scopuri educative”(volumul 1, partea a III-a „Pomul vieții”, capitolul 9 „De trei ori Maria” pp. 432-433). Această scenă pusă în practică în lumea satului nu are doar ca subiect pierderea sau ruperea de tradițional ci mai mult receptarea unor fenomene care erau puțin probabile să se întâmple într-o altă realitate decât cea actuală a transformărilor date de noile condiții sociale și politice. Autorul dorind o îmbinare cât mai bună cu putință a unor povestiri culese și însemnate atât prin teme generale care ating trecerea timpului, oportunismul noii epoci văzută din perspectiva maselor sau a unei comunități mai restrânse, precum și importanța fiecăruia în parte exemplificată prin descrieri și trăiri personale, drame sau reușite excepționale.
Fără a intra foarte mult în detaliile firului epic, acesta urmând a fi descoperit de către cititor, trebuie să facem o scurtă analiză a titlului care evident nu este unul întâmplător ales. Țara ascunsă, așa cum este numită lucrarea, reprezintă în primul rând povestea unui loc așa cum este el cu bune și rele, un loc aparent izolat, neînsemnat, care însă ascunde povești nespuse, într-un cadru intim, în sânul comunității sau prezente în gândurile celor care le-am trăit. După cum am adăugat deja, la o primă vedere întreaga lucrarea impresionează prin întindere, fiind alcătuită ca structură în cele două volume, de 6 părți în care la rândul lor sunt prezente 27 de capitole cu titluri sugestive.
Povestirea sau rezumatul cărții nu trebuie să facă obiectul remarcilor noastre, ci mai degrabă trebuie să ne concentrăm asupra modului în care reușește autorul să prezinte și chiar să atragă cititorul pentru lectura unui roman care se apropie cât mai mult de realitatea cotidiană, atât de blamată uneori de societatea în care ne aflăm.
Prin redarea unor momente simple am spune noi, prin trimiterea la rădăcini, la vatra strămoșească, la copilărie și la evenimentele văzute astăzi în modul cel mai banal sau chiar trecute la index de cei nepăsători. Atracția pentru lectură, este adusă de autor, printr-o prezență discretă a unor trăiri firești umane, cum ar fi prima dragoste sau prima criză de gelozie, episoade des întâlnite în viața fiecăruia.
Continuitatea acțiunilor povestirii este un alt element folosit pentru captarea și atragerea cititorilor, evenimentele succedându-se într-o anumită cronologie care, după cum am amintit deja, tinde să se apropie cât mai mult de prezent, spațiul rămânând de cele mai multe același - familiar, apropiat de personaje. Pe lângă această, continuitate des întâlnită pe parcursul întregului text, avem parte și de reveniri asupra unor episoade de gânduri ale personajelor care nu sunt redate prin dialogul direct, clasic, ci sunt păstrate doar în mintea celui care vrea să le emită, acele gânduri nespuse, ușor de intuit dar bine incubate, nefiind rostite efectiv.
Un alt element pe care trebuie să ne focusăm este reprezentat de stilul scriituri, care este cel care definește cu adevărat opera, în cazul de față, putem spune faptul că romanul este înțesat cu tâlcul și darul povestirilor, aspect ce îi conferă originalitate și curiozitate din partea cititorilor, făcându-i pe aceștia să parcurgă într-un mod plăcut, întregul material.
Tot din perspectiva cititorilor, trebuie să vină și analiza asupra întregii acțiuni prezentate, care încearcă să ducă toată povestirea spre un punct culminant, ce duce într-un final spre o tendință psihologică a individului care se vede pus de-a lungul timpului în fața unor situații firești pentru lumea satului. Ca în multe alte cazuri, romanul prezentat sub forma unor povestiri, bazate pe fapte reale are un final imprevizibil, deschis interpretărilor și criticilor, care nu face decât să întărească și mai mult spusele că avem parte de un stil original implementat de către autor, care își pune astfel semnătura pe opera sa. Fără dorința de a impresiona neapărat prin întinderea romanului deloc de neglijat, autorul pune o deosebită atenție tematicilor și relațiilor de gen sau tip care încadrează întreaga acțiune și o pune sub o lumină care îi conferă o calitate și originalitate.
De asemenea, tot sub lupa atentă a criticilor de literatură, romanul Țara ascunsă a lui Alexandru Uiuiu s-a bucurat de o bună receptare, fiind intens analizat de către specialiștii în domeniu, prezentat și premiat la târguri de carte. Pe lângă elogiile aduse în urma unei asemenea lucrări, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, considerăm esențial ceea ce rămâne în spatele poveștii prezentate cititorilor, modul de adresare a autorului acoperind o sferă foarte largă. La o primă vedere, lucrarea ar putea fi adresată și unei lecturi duminicale, relaxantă prin intermediul poveștilor din carte, dar având pe de altă parte și formarea unei păreri critice asupra genului abordat nu doar o simplă atracție pentru acțiunea vie și pasionantă a romanului. Cu siguranță, el nu se adresează unei anumite bresle de cititori, care doresc doar să-și îmbogățească bagajul de cunoștințe, ci tuturor iubitorilor de literatură nouă, care se apropie cât mai mult de cotidian, de problemele rutinei zilnice, unii dintre cititori putând chiar să se regăsească în unele situații și întâmplări redate prin intermediul descrierilor sau a povestirilor autorului.
Totodată, trebuie să menționăm și modul de prezentare grafic, lucrarea fiind excelent structurată din acest punct de vedere, cu o calitate bună a hârtiei și o copertă pe fond albastru non-conformistă, care atrage din această perspectivă estetică. Este de la sine înțeles că aprecierea noastră asupra romanului lui Alexandru Uiuiu este una pozitivă, salutând în acest fel apartenența povestirilor din roman la acest gen de scriere. Considerăm, de asemenea, că acest tip de scriitură este unul care trebuie să intre cât mai des în noul circuit al lecturii, putând fi mai des promovat și susținut, fie prin intermediul lansărilor de carte, al rubricilor din cadrul canalelor media sau prin intermediul cercurilor de lectură
Marele merit al autorului este acela de fi un foarte bun culegător de povești și povestiri inspirate din realitatea satului românesc, dar și prinderea în epică a modului de transformare a acțiunilor puse în antiteză cu trecerea timpului. Uimitoare este și capacitatea de sinteză romanescă a vremurilor și mentalităților care au curs în România după 1989, din acest punct de vedere, creația lui Alexandru Uiuiu fiind una cu o unicitate pronunțată în peisajul scrisului românesc. De notat ar mai fi și documentarea care face parte din opera fiecărui cercetător, fie el al științelor exacte sau cum este în cazul nostru din sfera umanului, de aceea salutăm prin laudatio înscrierea în circuitul lecturii a romanului Țara ascunsă de Alexandru Uiuiu.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]