O situaţie problematică din şcoală Plan de intervenţie pentru soluţionarea acesteia

Nu puţine sunt situaţiile în care cadrul didactic se confruntă cu unele situaţii aparent insolvabile care afectează prin obstaculare bunul mers al activităţilor din clasă.
Lucrând la o clasă în care copiii erau foarte ambiţioşi ,vrând toţi să fie primul la învăţătură, după un timp ei au intrat în conflict. Erau foarte egoişti,nu se ajutau între ei şi toată ziua se certau din cauza notelor. Unii dintre ei chiar inventau minciuni despre alţii, ca să îi văd eu cu alţi ochi.
La început a fost firesc şi chiar aveam impresia că concurenţa o să-i impulsioneze, dar lucrurile au luat o altă direcţie. Aşa că m-am văzut nevoită să intervin.
Pentru început am analizat situaţia şi am încercat să aflu cauzele concrete ale conflictului.
Elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual pe bază de competiţie, lipsindu-le deprinderea de a munci în grup, încrederea în colegi şi în mine. Ei nu îşi doreau decât victoria asupra celorlalţi şi dacă nu o obţineau îşi pierdeau stima de sine. Competiţia apărea în toate momentele, chiar şi în cele în care ea era neproductivă.
În clasă se formau clici,iar în lipsa sprijinului între ei a dus la mulţi dintre ei la singurătate şi izolare. Au apărut resentimente față de capacităţile şi realizările celorlalţi, neîncrederea şi lipsa prieteniei.
Elevii nu ştiau să-şi exprime în mod pozitiv nevoile şi dorinţele sau le era frică să facă asta. Ei nu puteau să-i asculte pe ceilalţi. De asemenea ei nu ştiau să-şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresivi erau lipsiţi auto-control.
Un factor foarte important al acestei situaţii era mediul din care proveneau majoritatea. Ei veneau din familii care aveau o situaţie financiară foarte bună,erau foarte răsfăţaţi şi ei credeau că totul le este permis. Părinţii îi sprijineau în comportamentul lor deoarece chiar şi ei între ei erau în conflict.
Unii dintre aceşti factori determină trăsături caracteriale egocentrice, de supraestimare a eului, de lipsă de respect pentru activitatea celor din jur şi o slabă integrare în activitatea de grup.
Faţă de fete , manifestările băieţilor sunt mai evidente, mai zgomotoase, cu implicaţii complexe şi cu frecvenţă mai mare.
De cele mai multe ori, în handicapurile de comportament la copii se produc o serie de modificări ce au o evoluţie de la simplu la complex.
Una din măsurile pe care le-am luat a fost reducerea competiţiei prin stabilirea de practici care încurajează şi recompensează cooperarea. De exemplu, i-am împărţit pe grupe şi fiecare grupă au avut o sarcină de învăţare de rezolvat, dar nimeni nu va solicita ajutorul meu până nu va cere sprijinul celorlalte grupe. Această metodă îi va ajuta să coopereze cu ceilalţi copii din grupă, cât şi cu ceilalţi. Astfel se va reduce conflictul şi va creşte performanţa şcolară.
În timpul pauzelor elevii mai slabi sunt ajutaţi de cei mai buni, sub supravegherea mea. Mulţi copii au învăţat mai bine de la egalii lor.
Au realizat proiecte cu diferite teme, împărţiţi în grupe, dar şi întreaga clasă pentru a realiza că munca în grup este mult mai eficientă. În pauze şi în orele de educaţie fizică am învăţat jocuri în care elevii învaţă cum să lucreze împreună.
La toate proiectele au lucrat sub îndrumare mea, dar eu nu am intervenit prea mult dorind să apeleze la ceilalţi. Totuşi, am urmărit ce s-a învăţat din acea activitate , cum au fost distribuite sarcinile, cum elevii au împărtăşit între ei diferite idei, ce probleme s-au ivit şi cum au fost ele rezolvate.
Negocierea este procedura care nu putea lipsi din arsenalul metodelor de rezolvare.
Pentru negociere am realizat un plan pentru a nu eşua. Am convocat o şedinţă cu părinţii, unde trebuia să fie ambii părinţi şi elevul. Apoi mi-am stabilit propriile obiective, cât mai precise şi mai realiste ; punctele tari şi slăbiciunile fiecărui copil; minimul acceptabil şi marja de acţiune, precum şi compromisul considerat ca optim; resursele, argumentele şi mijloacele de presiune ce pot fi utilizate; interesele specifice lor; ce pot pierde sau câştiga; adevăratele lor nevoi; tacticile ce pot fi folosite şi „capcanele” de evitat; gestiunea timpului.
După şedinţă am făcut o vizită la domiciliul fiecărui elev.
În timpul discuţiilor am vorbit în mod realist,am ascultat şi am evaluat părerea fiecăruia; am pus foarte multe întrebări şi am explorat situaţia ;mi-am spus părerea foarte clar, fără ocolişuri pentru a-i face pe părinţi ,cât şi pe copii să conştientizeze această situaţie;chiar mi-am permis să le dau sfaturi în educarea lor.
După toate aceste discuţii le-am dat timp părinţilor să aplice toate sfaturile mele ,în primul rând să vorbească deschis cu ei şi să-i facă să conştientizeze că nu orice este permis şi nu putem avea totul. La interval de 1-2 săptămâni le-am făcut încă o vizită la domiciliu pentru a-i evalua ,dar şi o şedinţă cu părinţii. Au fost 2-3 care nu au luat în seamă ce le-am spus, dar după ultima şedinţă au început să conştientizeze, dar să şi folosească ce au învăţat.
Cadrele didactice trebuie să prevină aceste crize şi să-i ajute pe copii să le depăşească. Trebuie să constituie un model de comportament pe care ei să dorească să-l urmeze.

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”VASILE SCURTU” PARVA
Prof. înv. primar FLORE MARINA