Laser

O soluţie cinică şi tristă pentru criza României bananiere, Transformarea ei într-o colonie a USA, Germaniei ori Franţei, ori C

Moto: Fiecare ţară are conducătorii pe care şi-i merită!”

„O ţară tristă, plină de umor!” Totul e dacă ţările din titlu ne vor?!

Cu caricaturile din Parlamentul României sau cu europarlamentarii de la Bruxelles îmi crapă obrazul de ruşine!

Tot mai des aud în jur, pe străzi, în pieţe, la întruniri culturale românii afirmând: „Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu şi a comuniştilor!” Eu n-am fost membru PCR, am avut dosar de urmărire la Securitate şi cu toate acestea, deşi doar după 1989 mi-am putut publica cele 21 de cărţi scrise şi ţinute unele la sertar din zeluri şi abuzuri securiste, (mă bucur în sfârşit: Parlamentul a votat Legea Lustraţiei!) îmi vine să spun la fel ca şi ei, ca toţi românii sărăciţi de o gaşcă de golani politici căţăraţi la putere prin corupţie, şantaj, minciună, obrăznicie, incultură şi, mai ales, incompetenţă. Să o spunem pe cea dreaptă. Din 1989 nu am avut oameni, politicieni, ci doar ciolănari puşi pe căpătuială. Astfel că am pierdut două lucruri esenţiale, cel puţin: demnitatea naţională şi unitatea naţională! Tot mai mult îţi e ruşine să spui că eşti român, fiindcă în Franţa eşti numit cerşetor, în Austria hoţ, iar în Spania căpşunar… Se minte şi se fură oficial în România! Există un dispreţ total faţă de legi, de soarta poporului român, de pensionari, de cultură şi educaţie şi sănătate! România seamănă tot mai mult cu o ţară bananieră, africană sau cu o ţară din America de sud, sărăcită şi drogată, cu locuitori stând drogaţi pe marginile şoselelor, cu privirile în ol. Noi, românii-europeni, vezi Doamne, ne facem iluzii că suntem mai superiori, dar uitaţi-vă cât de mulţi oameni muncitori şi onorabili altfel, înainte de 1989 şi-au pierdut uzul raţiunii, cum ar zice nenea Iancu, şi privesc la viitor tot cu ochii în gol la zidurile bisericilor! Apoi, în acest rechizitoriu tragic pe care nu-l scriu din bucurie, ci dintr-o tristeţe amară, revoltată, ne-am pierdut cultul muncii şi bunul simţ! Înstrăinarea oamenilor se poate observa în societate prin închiderea lor ca într-o închisoare-junglă capitalistă, în care valorile umane sunt înlocuite greşit, incult cu a avea!

Ne-am născut şi plecăm goi din această călătorie care e viaţa terestră a omului. Atunci la ce foloseşte această goană iluzie şi dezumanizantă de hârciogi sociali, după averi, pământuri (oricum 2 m încă mai există pentru fiecare, dar şi asta până când?), conturi în bănci! Oare toţi românii ne-am imbecilizat într-atât încât suntem, orbi şi surzi la suferinţele reale şi sărăcizarea naţională? De ce lăsăm şi alegem hoţii şi mincinoşii la putere, pe drumul pierzaniei naţionale, zic, căci voi i-aţi ales şi acesta e nivelul politic al poporului român actual, deci, aveţi conducătorii care-i meritaţi şi care, alegându-i, prin manipularea voastră, când vi s-a spus că România a ieşit din recesiune şi criză, azi se mişcă ţara – vezi mitingul de protest de la Bucureşti, cu 40.000 de români sărăciţi şi acesta e primul semn de normalitate! Vorba unui coleg-poet: „Singura soluţie, încă o revoluţie!” Ce altă alternativă avem, de ce conducătorii ţării n-au ieşit la băi de mulţime printre românii nemulţumiţi de tăierea a 25% din salarii, a 15% din pensii şi ajutoare de şomaj! Vă răspund eu, fiindcă îi dispreţuiesc pe cei ce manifestă, au dispreţ de ţară şi popor, n-au demnitate şi onoare, stau ascunşi ca nişte şobolani şi vânzători de neam şi ţară prin canalele politicii corupte şi criminale şi afaceriste şi ies de acolo doar la timpul alegerilor! O să ajungem mai rău ca şi Grecia, fiindcă conducătorii pe care i-aţi ales, eu nu, v-au minţit cu dispreţ şi neruşinare, v-au manipulat ca şi în 1989, ca să-i omorâţi în ziua Sfântă de Crăciun pe conducătorii României, pe preşedintele României, legaţi la mâini cu sfoară, de nişte criminali de periferie tocmiţi de agenţii străine, interesate de uraniul, aurul şi petrolul românesc, ca pe nişte borfaşi de rând?! În 20 de ani am distrus şi vândut România străinilor, o gaşcă de aventurieri fără scrupule, inculţi şi needucaţi, tupeişti şi şantajişti, criminali, umplându-şi buzunarele criminale şi conturile în bănci din străinătate! Iar cu poporul român acum se întâmplă genocidul uman de care a fost acuzat în simulacrul de proces, o pată pe obrazul României, a românilor, o pată ruşinoasă în istoria noastră, preşedintele Ceauşescu, care ţinea, totuşi, la demnitatea de român şi a avut, până în ceasul al 12-lea, încredere în poporul muncitor român că-l va salva din mâinile criminale ale complotiştilor plătiţi de KGB ori CIA! Iar noi, românii, ne-am lăsat manipulaţi, ca un neam de „stupide people”, popor de proşti, de handicapaţi şi acum ne tragem ponoasele, vieţile şi sărăcia! Da, era mai bine pe vremea lui Ceauşescu căci aveam şcoli şi universităţi gratuite, asistenţa medicală gratuită, locuri de muncă, locuinţe, idealuri şi tovărăşie! Azi toate acestea au dispărut duse de vântul iluzii occidentului decadent! România trezeşte-te!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]