O tânără citește

Nu-i așa că pare puțintel ciudată această propoziție afirmativă?
O tânără frumoasă, plăcut zâmbăreață, avea pe măscioară o carte, romanul „Frații Jderi”; lăsase volumul pentru câteva momente pentru că, vânzătoare la un magazin de second hand fiind, tocmai fusese solicitată pe seama unei bluze din cuier.
Prima impresie: Făcea, cumva, contrast cu spațiul, cu profilul prăvăliei. O, nu! Nu înseamnă că ar fi de așteptat ca în asemenea buticuri să vândă persoane ponosite, dezagreabile. Contrastul îl găseam în relația dintre noțiunea de second hand și nevoia de lectură. Deopotrivă: Între nevoia de a citi și vârsta ei. Asta, când se știe, se vede, se aude de interesul tineretului pentru calculator, tabletă, mobil și stupidul pokemon go.
În această țară în care tronează omniprezența corupției, nisipurile mișcătoare - care nu lasă nimic să se materializeze -, în care miniștrii devin repede faimoși prin incompetență, demnitarii dau probe de nesimțire la degradarea infrastructurii, a vieții sociale actuale, în această țară, care coboară spre condiția planetară de second hand, o tânără citește „Frații Jderi” . Mi-a spus că se simte datoare față de Liviu Rebreanu, fiindcă, dacă în liceu a păcălit-o pe profa de română, acum va urma să citească „Pădurea spânzuraților”.
Și iarăși l-am invocat pe Beaumarchais, cu versul său (de o tristă actualitate): „Atât de rar, încât e imens!”