O tânără din Căianu Mic, prinsă conducând cu aproape 150km/h! Prin Coldău

         Poliţiştii au depistat sâmbătă o tânără, în vârstă de 18 ani, din Căianu Mic, care a efectuat o depăşire neregulamentară în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, pe raza localităţii Coldău. Totodată, conducătoarea auto a fost înregistrată de aparatul radar conducând cu viteza de 148 km/h.

        Aceasta a fost sancţionată contravenţional, cu amendă de 1.365 de lei, iar ca măsură complementară poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile”, transmite Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

         De altfel, în acest sfârşit de săptămână, 49 de poliţişti, dintre care 16 de la rutieră, au acţionat zilnic, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru siguranţa traficului rutier şi salvarea de vieţi omeneşti. Poliţiştii au monitorizat traficul rutier şi i-au sancţionat pe cei care au încălcat regulile de circulaţie, în special pe cele care stabilesc regimul legal de viteză. Astfel, au fost aplicate, la nivel judeţean, 92 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au depăşit viteza regulamentară. De asemenea, poliţiştii au reţinut un permis de conducere, pentru depăşirea vitezei regulamentare cu mai mult de 50 de km/h.

 

*** 

Poliţia Română vă reaminteşte că VITEZA cauzează şi agravează accidentele de circulaţie. Le cauzează pentru că reduce posibilitatea de manevrare la timp a autoturismului şi le agravează întrucât şocul e mai puternic, iar consecinţele dramatice.

Viteza scade vizibilitatea, reducând câmpul vizual al şoferului la zona centrală a drumului.

Nu uitaţi! Cu cât viteza este mai mare, şocul produs de accident este mai mare, iar consecinţele mai grave. Viteza induce stres întrucât îl obligă pe șofer să recepteze un volum mai mare de informații într-un timp mai scurt şi îi scade vigilenţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5