O tânără din Năsăud s-a răsturnat cu maşina într-un pârâu

O tânără de 27 ani din Năsăud a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale, după ce a fost implicată într-un accident de circulaţie. În Ajunul Bobotezei, „în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 17C, în direcţia Bistriţa - Năsăud, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în Pârâul Prislopului”, se arată într-un comunicat al Poliţiei bistriţene.

Potrivit sursei citate, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui copil, de 1 an şi 10 luni, aflat în autovehicul, precum şi a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul orăşenesc Năsăud pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior fiind transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în vederea efectuării de investigaţii suplimentare.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5