O, tempora. Gheorghe Tat, la 65 de ani !

Ce-i timpul distinsule prieten al sufletului meu? În trecutul veac, Gabaret Ibrăileanu, în „Privind viaţa” spunea: „Se ştie că trece timpul. Dar, timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp. După cum unui călător din tren i se pare că trec arborii din câmpie, aşa şi nouă ni se pare că trece timpul. În realitate, nici arborii, nici timpul nu trec, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veşnic acelaşi, asemenea lui şi în repaos etern ca şi spaţiul”.
Deci, dragul meu, trebuie să recunoaştem că tu, ca şi noi toţi muritorii, eşti trecător prin timp, această zi, de 10 martie fiind doar o haltă, în care te opreşti o clipă, cât pentru a-ţi consemna în „agenda vieţii” tale momentul „65” şi a-ţi trece în suflet, spre neuitare cuvintele celor din juru-ţi, pornite din sufletul lor: „La mulţi ani, domnule inginer!”, iar, din mulţimea lor, a vocilor, una să o distingi, pe cea a celui ce pentru tine, e Papi...