O tragedie românească în Munţii Apuseni

Noua apariţie editorială intitulată „Învinşii”, al cărei autor este Viorel Cacoveanu (Casa cărţii de ştiinţă Cluj-Napoca 2010) face parte din şirul de opere de restituire a unor fapte mai puţin cunoscute ale istoriei naţionale, cu durerile şi învăţămintele ce pot fi desprinse de către cei ce au cunoscut sau n-au cunoscut adevărul despre calvarul insuportabil al acestei perioade. „Învinşii” este un roman ce reconstituie fidel, după documente de epocă (declaraţii ale martorilor oculari, hotărâri ale unor tribunale, referiri păstrate în arhive etc.) evenimente petrecute în Munţii Apuseni, mai precis în localitatea Răchiţele de lângă Huedin, judeţul Cluj, şi împrejurimi, în primele decenii ale instaurării puterii proletare. Autorul se străduieşte şi reuşeşte să redea adevărul, fără înflorituri de prisos, fără părtiniri stridente şi neconvingătoare. De un real folos i-au fost datele furnizate de către unul din supravieţuitorii dramei de la Răchitele, şi anume de Teofil Răchiteanu, scriitor care, aşa cum Viorel Cacoveanu arată la pagina 230 „ a trăit şi a suferit imens, el rămânând mărturie şi pavăză peste vremi în Răchitele”. De menţionat că tatăl lui Teofil Răchiteanu, Petrea lui Indrei, tată a zece copii, a fost ucis mişeleşte în contextul dramaticelor evenimente, părăsind banda Şuşman când a văzut că membrii ei fac crime.

Fluxul narativ din „Învinşii” porneşte de la nemulţumirea unui singur om, Teodor Şuşman, şi ajunge să includă tragedia unei întregi colectivităţi, a unui întreg ţinut. Cine era Teodor Şuşman? Un îmbogăţit de pe urma cumpărării mai multor parcele cu vegetaţie forestieră de la consătenii săi din Răchitele, împroprietăriţi de statul român după 1918. Adunând o imensă avere prin muncă şi pricepere în afaceri, dar şi prin fraudă, Teodor Şuşman a ajuns să fie posesorul mai multor gatere, a unui depozit de cherestea, a mai multor terenuri şi a unei frumoase case pe care sătenii o numeau „raiul lui Şuşman”. Evenimentele petrecute după 1944 l-au surprins în această postură de bogătaş, fiind nevoit să cedeze statului o parte din posesiunile sale. Fiind şi primar al comunei, a fost schimbat din această funcţie de rivalul său, Paşcu Suciu. Astfel că, personajului principal al acestei extraordinare tragedii i-a mai rămas, în judecata sa, doar fuga în munţi şi atacarea inutilă a obiectivelor administrative ale puterii populare ce se instaura treptat. Deşi avea cu ce trăi şi după ce i-a fost confiscată o parte din avere, avea o soţie frumoasă şi copii, T. Ş. a nesocotit sfaturile Catrinei şi ale prietenilor săi şi, luându-şi feciorii cu el, a plecat în munţi să opună rezistenţă noului regim, înarmat cu puşti, pistoale, dar şi cu un aparat radio prin care primea veşti mincinoase despre venirea americanilor eliberatori. Unii l-au secondat din pură prietenie, cum a fost Petrea lui Indrei, alţii fiind la rândul lor nemulţumiţi de regimul proaspăt instaurat cu ajutor sovietic. Păcat însă că această opoziţie a unor oameni dintr-o bucată s-a soldat în cele din urmă cu comiterea unor fărădelegi ce au făcut să sufere un întreg ţinut cu locuitorii săi cu tot.

În şirul de acte abuzive ale „fraţilor” lui Şuşman (aşa se numeau între ei membrii bandei Şuşman) se numără multe furturi de materiale şi alimente, atacarea Ocolului Silvic Beliş, a unui autobuz cu oameni, a sediului Cooperativei din Giurcuta, a casei primarului Paşcu Suciu, pe care l-au omorât cu această ocazie ş.a. Şuşman acţiona fără să ştie că ţara era dinainte vândută ruşilor, sperând că venirea americanilor îl va repune în vechile drepturi. El lupta – cum vine spune Viorel Cacoveanu – împotriva a două imperii (URSS şi SUA), a două mari puteri (Anglia şi Franţa), deci exact împotriva celor ce-au hotărât ca România să fie în proporţie de 90% sub influenţă sovietică. Ce a urmat după aceste atrocităţi, se ştie. Anchete peste anchete. Sătenii erau vânaţi de o Securitate în care se infiltraseră elemente alogene duşmane poporului român. Acestea acţionau brutal, fără metodă, lipsiţi de profesionalism. S-a ajuns până acolo când a fost interogată şi brutalizată o femeie cu copil mic, care nu avea de unde să ştie unde erau ascunşi fugarii şi cine îi ajută. Catrina Şuşman, soţia lui Teodor Şuşman, moare fără nicio vină tocmai datorită nepriceperii anchetatorilor, a prostiei slugarnicului securist Szokacs, care a iniţiat o acţiune de prindere a „fraţilor” în munţi, luând-o pe această femeie drept pavăză. Membrii bandei erau nevoiţi să se ascundă mereu, să prefere locuri tăinuite, numai de ei ştiute, să se deplaseze mereu pentru a nu fi localizaţi, stârnind în urma lor represalii. Încet, încet laţul se strânge în jurul lor şi membrii bandei sunt nevoiţi, în cele din urmă, să se predea ori să se sinucidă. Iernile reci şi aspre erau greu de suportat pentru ei. Unul din „fraţi” s-a îmbolnăvit şi a fost împuşcat pentru a nu cădea în mâna securiştilor şi a fi folosit ca sursă de informaţii, Şuşman bolnav şi bătrân deja, se sinucide, iar cei doi feciori ai săi supravieţuiesc încă cinci ani după moartea tatălui lor, fiind încolţiţi de securist şi pierind aşa cum au pierit şi alţi membri ai grupului.

Cu aceasta se lasă cortina peste drama sângeroasă din Răchitele, dramă din care n-a avut nimeni de câştigat. Tocmai de aceea este de neînţeles efortul unor aşa-zişi „istorici” postdecembrişti de a-l reabilita pe Teodor Şuşman şi a-l face opozant a comunismului. Adevăraţii opozanţi, aşa cum arată şi autorul, au fost „ţăranii nevinovaţi din Răchitele, prinşi între două fronturi, al fugarilor şi al statului democrat, devenind eroi ai acelor vremuri de tristă amintire. Atunci, în anii ’50, nimeni n-a câştigat nimic, nici fraţii, nici securiştii. A fost un război între învinşi. Fără învingători”.

Avem de-a face cu o carte bine scrisă de către un autor cu simţ al detaliului. Evenimentele se leagă prin fire epice unele de altele, dând consistenţă şi credibilitate acţiunii. Capacitatea de portretist a autorului cântăreşte mult în textură. Portretul lui Petrea lui Indrei de la pagina 15 este magistral creionat, la fel cel al lui Şuşman de la pagina 16: „Fata lui cea frumoasă, rotundă, exprimând voinţă şi mândrie, era întunecată, aspră, părul parcă devenise mai ţepos şi se apleca peste fruntea lată, semeaţă, umerii laţi şi drepţi se încovoiaseră puţin, toată făptura lui răspândea un aer de nelinişte ascunsă şi umilinţă”. Viorel Cacoveanu şti să regizeze cu pricepere stările conflictuale. Şuşman nu a vrut să predea armele avute asupra lui. Scena despărţirii de soţie şi familie este zguduitoare. Se vede la tot pasul că Viorel Cacoveanu s-a documentat minuţios, până la cel mai mic amănunt. Personalitatea şovăielnică a lui Şuşman, care şi-a pierdut încrederea în oameni şi chiar şi-n el însuşi este redată cu sugestivitate: „Trecerea de la o stare la alta ca un ins hăituit care şi-a pierdut echilibrul” (pag. 80). De altfel, Şuşman se autocaracterizează pe el însuşi numindu-se „Şuşman cel rău şi păgân”. La pagina 94 apar primele fisuri în sânul grupului de fugari. Boca şi Oneţ nu înţeleg de ce a trebuit jefuită cooperativa din Giurcuţa de Sus, dar n-au avut curajul să-i spună aceasta şefului. Crearea de tensiune este alt apanaj epic al cărţii. La pagina 96 este ilustrativ modul în care se redă ajungerea grupului la monumentul lui Avram Iancu de la Fântânele, aproape de Beliş, când eroii se întreabă de ce trebuie ei să rătăcească ei prin păduri şi consideră neamul un „neam becisnic şi neunit”. Înduioşătoare este scena reîntâlnirii lui Petre lui Indrei cu familia, cu soţia şi numeroşii lui copii, cea a deziluziilor lui Şuşman, când îşi dă seama că e pe o cale greşită, a morţii Catrinei Şuşman. Când îşi distruge aparatul de radio, Şuşman se gândeşte la acel evreu care a poleit cu aur statuia lui Horty, iar ca răsplată, evreul a fost trimis la Auschwitz cu primul tren. Multe ar putea fi spuse despre această memorabilă carte ce ar trebui dată spre lectură elevilor de liceu, precum şi studenţilor. Aceasta pentru că se cam uită de „calul troian” pe care ni l-a dăruit imperiul moscovit.

Gavril Moldovan

Comentarii

19/11/10 08:38
Vizitator Erno ...

Gresit, Goby Moldovan,
Evreiul potcovit cu pocov si cuiele de aur la calul de Horty Miklos.
Tu treba mai citeste, studiazo szi api szcrie de Horty.
Reszpekta la tine Miklos bacsi

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]