O tristă poveste de viaţă

În sicriul împodobit cu mulţime de flori, o femeie tânără, cu trăsături încă frumoase, iar lângă catafalc, un bărbat care abia se sprijinea pe picioare, îi mângâia faţa, în timp ce ochii îi eram înlăcrimaţi de supărare. După câteva minute, şi-a lăsat trupul ostenit în scaunul cu rotile.
Preoţii şi-au încheiat rugăciunile şi cântările de înmormântare, iar cortegiul a pornit spre cimitirul din partea de Vest a oraşului. Mulţimea îndoliată, în majoritate tineri, a urmat în tăcere sicriul până la groapă. Aici, tânărul din scaunul cu rotile a mai sărutat-o o dată şi i-a mai mângâiat o dată trupul fără viaţă. O scenă de mare dramatism.
Să aflăm, acum, cine sunt eroii povestirii noastre.
Ea, cu ceva ani în urmă, era binecunoscută în orăşelul Academicienilor pentru frumuseţea ei fermecătoare, pentru mulţimea de prieteni pe care-i avea, pentru priceperea dovedită în munca ce o presta la o Societate Comercială din oraş.
Despre frumuseţea, cinstea şi hărnicia ei s-a dus vestea până departe, peste văi şi peste dealuri, peste munţi şi peste şesuri. Şi, ca în poveştile noastre populare, un Făt Frumos se înfăţişează degrabă la poarta sufletului ei şi cere să fie primit cu toată dragostea. Ea simte că el este cel aşteptat, îl primeşte cu aceleaşi sentimente de iubire şi acceptă să-i fie alături şi la bine şi la greu, până la sfârşitul vieţii.
Cu aceste curate gânduri şi simţiri s-au prezentat în faţa Sfântului Altar, au primit binecuvântarea preoţilor şi a naşilor şi felicitările celor prezenţi la sfânta rugăciune a cununiei, Aşa a început drumul de dragoste, de lumină şi de speranţă al acestui cuplu.
Câţiva ani au fost fericiţi, au trăit cu bucurie fiecare clipă din caierul vieţii lor tinere, şi-au făcut îndrăzneţe gânduri de viitor, s-au socotit suflete pereche.
Dar, cum fericirea nu este veşnică, şi armonia din viaţa acestor frumoşi tineri a fost umbrită de un fapt neobişnuit, trupul ei tânăr şi fragil a fost cuprins de o boală necruţătoare, despre care se spunea că n-are leac. Din acest moment, el, Făt-Frumosul, a dovedit că nu este în stare să-şi asume această partitură tristă a vieţii, adică să mai trăiască alături de soţia sa aflată în suferinţă fizică. A ales să divorţeze şi să-şi caute iubirea alături de altă Cosânzeană.
Din acest moment, la suferinţa fizică a eroinei noastre, s-a adăugat şi cea sufletească. I-au fost alături şi au ajutat-o să suporte mai uşor aceste încercări grele buna ei soră, foşti colegi de muncă şi de şcoală, vecinii de bloc şi alţi oameni de bine.
Mulţi medici vestiţi au fost cercetaţi şi rugaţi să-i găsească şi să-i administreze medicamentul miraculos care să-i aducă vindecarea şi, odată cu ea, zâmbetul şi dragostea de viaţă. La multe staţiuni balneare a umblat, căutând un strop de sănătate. Sănătate n-a găsit nici la mici, nici la staţiunile balneare. A întâlnit, în schimb, în nişte împrejurări speciale, un suflet bun şi mare de om, aflat şi el în suferinţă, în scaunul cu rotile. S-au cunoscut, s-au împrietenit, s-au iubit cu adevărat şi au rămas alături unul de altul. Iar azi o conduce, cu lacrimi de suferinţă, pe ultimul ei drum pământesc.
Îmi place să cred că în zilele, în lunile şi anii viitori, năsăudenii vor putea vedea un tânăr, aflat în căruciorul cu rotile, urcând spre cimitirul din partea de vest a oraşului, pentru a aprinde o lumânare şi a aşeza o floare pe mormântul iubitei sale.