Oare când se va termina batjocura la adresa bistrițenilor?

Ne-am săturat de lucruri inutile și prost făcute în orașul nostru! Să traversezi cartierul Unirea într-o jumătate de oră, este inacceptabil! SENSUL GIRATORIU, de pe calea Moldovei cu drumul Năsăudului, trebuie reparat pentru a cincea-șasea oară, în intervalul a câtorva luni. Acest sens giratoriu e mult prea mare pentru această zonă şi nu doar că face trafic, dar ne costă și foarte mult să-l întreținem și să-l reparăm tot la câteva săptămâni, când e spart. Un alt punct care face traficul și mai greoi și blochează calea Moldovei și centura Bistriței este trecerea la același nivel cu calea ferată de pe drumul Năsăudului. Această trecere este ca un tranșeu din poligoanele militare, în care mii de cetățeni își rup mașinile în fiecare zi!
Când, oare, administrația locală se va concentra pe problemele reale ale municipiului și va lăsa proiectele futuriste deoparte? Faceți mai mic acel sens giratoriu și mai faceți câte o bandă pe partea stângă și partea dreaptă a drumului spre Năsăud, din sens până la intersecția cu drumul de centură! Reparați trecerea la nivel cu calea ferată și instalați o barieră! Făcând aceste lucruri, puteți rezolva această problemă. Iar centura ocolitoare a Bistriței este o prioritate majoră, care trebuie adresată imediat! Centura ar trebui să înceapă înainte de Viişoara și să se termine după Livezile şi să "OCOLEASCĂ" Bistrița! Sau un drum expres cu câte un sens de mers pe o parte şi pe alta a căii ferate, cum există în toate orașele europene, care să tranverseze Bistrița.
Veniți cu soluții și faceți din comunitatea noastră un loc modern şi util în care să ne fie drag să locuim. Pentru asta ați fost votați, nu pentru a vă tripla salariile, și a face avere pe spatele bistrițenilor.
Deputat Ionuţ Simionca

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5