Obiceiuri de Bobotează

•În această zi nu se spală rufe, apa sfinţită luată de la biserică are acum puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. La Bobotează se sfinţesc toate apele, preotul se duce la o apă unde va arunca crucea, obicei care la noi, în Bistriţa, nu se mai păstrează. Pe vremuri, mai mulţi bărbaţi, în special tineri, se aruncau în apă ca să aducă crucea înapoi, iar cel care o aducea se spune că va avea mult noroc în anul respectiv.

•De Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă de inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc, busuiocul se pune şi sub pernă. Ele îşi visează astfel ursitul. Tot în această zi se spune că fetele care cad pe gheaţă pot fi sigure că se vor mărita în acest an.

•În unele zone ale Transilvaniei, cei care poartă numele de Ion sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt purificaţi (botezaţi).

•Tot un obicei care în zona noastră s-a cam pierdut era acela că de Bobotează femeile se adunau în grupuri mari, acasă la cineva, unde duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi se veseleau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător, îi duceau cu forţa la râu şi îi ameninţau că îi aruncă în apă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5