La noi

Obrăznicii ude mereu

S-au întâmplat în ultimele săptămâni (de fapt, câte din 1990 încoace?) o seamă de evenimente politice, congrese de partid, crampe la nivel guvernamental şi parlamenatar, toate spre disperarea populaţiei sau afrodisierea ei (prin cârnaţi, bericici şi un pachet de orez gratuit). După ce gură-cască a înghiţit ce i-a picat în plisc, acum cască ochii (nu pliscul) şi , încă buimăcit, se întreabă ce i se întâmplă.

Lumea constată că totul fierbe, dar în acelaşi fel ca până acum ( de 20 de ani): felurite feluri, toate la fel.

Tăbăcit de astfel de scenarii, unul mai penibil ca altul, m-am trezit impresionat de două aspecte ieşite din comun, ieşite chiar din comunul bun simţ: manelele (omologate de preşedintele ţării) şi îndrăzneala ude mereu-lui.

Locatarul de la Cotroceni, după ce o dă, în public, cu expresia ”ţigancă împuţită”, mai deunăzi consideră că această specie de cântec, maneaua, este majoritar preferată de poporul român (invocând chiar nume de cabotini care infestează folclorul românesc). Cu un comportament, o mentalitate, o simţire, o vorbire adesea de maidan (cum o are preşedintele ţării) e firesc, e logic să declari că populaţia pe care o păcăleşti de atâta vreme e manelistă, telenovistă.

O declaraţie atât de iresponsabilă, ofensatoare la patrimoniul folcloric românesc a trezit până şi mass-media occidentală, provocând mirare şi râs. Dar la această aruncare cu mucii în fasole vine, degrabă, un majordom al curţii de la Cotroceni – patibularul R.H.Patapievici, jenantul personaj care a fost desemnat de Cotroceni să conducă Institutul

Cultural Român. A zis el, cu vocea lui de alogen: Da, limbajul de manele este mai corect decât acela de la unele posturi de televiziune româneşti. S-o recunoaştem: Ce zel pupincurist!

Ei bine, de unde vine titlul textului acesta? Desigur, de la UDMR.

Liderii acestei formaţiuni ilegale au un comportament uluitor şi exemplar pentru ceea ce înseamnă a fi obraznic, parşiv, oportunism şi capabil de şantaj circumstanţial.

Indiferent cum se va finaliza povestea cu preşedintele Senatului României, rămâne ideea (prin declaraţia lui Marko Bela) că UDMR ar fi râvnit la funcţia de al doilea om din stat, în postura de preşedinte al Senatului. Ce obrăznicie!

Ce înseamnă obraznic? Dicţionarul spune: lipsit de respect, lipsit de ruşine, neascultător, neastâmpărat, neruşinat. Acestea sunt, de fapt, atributele acestei organizaţii, de la înfiinţare până în prezent (altfel, ar fi dispărut de mult!). Tot timpul s-a situat la lipitură, la pânda unei fripturi. ”Ude mereu” ştie că trăim, de 2o de ani, sub o umbrelă a democraţiei cârpite. Şi profită. Aşa cum o face dl. Băsescu, hrănindu-şi enoriaşii cu un cârnat şi o bericică.

Apropo de ”Ude mereu”: prietenii mei unguri sunt sigur că mi-au înţeles corect demersul acesta. Noi, oamenii normali, români, unguri, saşi, rromi suntem la fel de năpăstuiţi, de săraci, de păcăliţi. Îmbuibaţii nu au naţionalitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5