Octavian Seciu, candidatul PP-DD, trimis în judecată pentru că i-a pretins lui Ungur 75.000 de euro

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Octavian Luchian Seciu, preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a PP DD Bistriţa-Năsăud.
Potrivit comunicatului DNA, Seciu a comis infracţiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi anume fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În fapt, în perioada 22-25 octombrie 2012, „inculpatul Octavian Luchian Seciu, în calitate de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Bistriţa-Năsăud a unui partid politic, a pretins de la un denunţător suma totală de 75.000 euro, promiţând că îşi va folosi influenţa sau autoritatea pe lângă conducerea partidului, astfel încât să se avizeze candidatura denunţătorului pentru postul de deputat în Colegiul nr. 1 Bistriţa la alegerile parlamentare din luna decembrie 2012”.
Mai mult, Seciu a promis că îşi va exercita influenţa şi pentru ca staff-ul PP - DD să revoce decizia prin care Adrian Lucian Ungur fusese invalidat din calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local Bistriţa, dar şi excluderea acestuia din partid.
În 31 octombrie 2012, inculpatul Seciu Octavian Luchian a primit de la denunţător o tranşă de 6.000 euro din suma pretinsă, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante. Atunci, a fost reţinut pentru 24 ore, dar nu a putut fi arestat preventiv pentru că flagrantul a fost un mare eşec. Seciu a plecat cu banii şi a mai fost prins de-abia la Vatra Dornei, iar la percheziţie banii marcaţi nu au mai fost găsiţi.
Finalmente, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara un termen de 30 de zile, măsură ce a fost prelungită de procurori. În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume şi a unui imobil aparţinând lui Octavian Seciu. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Bistriţa.

La alegerile parlamentare, în Colegiul 4 de la Camera Deputaţilor, Seciu a ieşit pe locul al treilea, dar la o diferenţă mică de „omul locului”, Monica Săsărman.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5