Odor deosebit de preţios la Mănăstirea Sf. Ierarh Spiridon de la Strâmba

Ioan Sărăţean

Debutul activităţii în cel de-al XV-lea an al existenţei sale a început la Mănăstirea Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni,de la Strâmba, comuna Josenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud (e necesară această localizare şi precizare deoarece există şi alte aşezăminte monahale cu denumirea de Mănăstirea Strâmba, în judeţele Sălaj şi Gorj şi pentru că unele localităţi din judeţ cum sunt Romuli şi Tureac s-au numit odinioară Strâmba -n.n.) sub auspicii dintre cele mai favorabile, mai optimiste, mai pline de speranţe pentru viitor.
În urma demersurilor întreprinse de maica stareţă Epiharia şi părintele duhovnic Paise, cu concursul nemijlocit al proaspătului Doctor în teologie ortodoxă Cristian-IulianCiobanu, iubitor statornic al meleagurilor bârgăuane, aşezământul monahal de la poalele Heniului a intrat în posesia unui odor deosebit de preţios şi anume a papucului patronului său spiritual Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei (270-348), făcătorul de minuni. După cum se cunoaşte, moaştele Sfântului sunt păstrate în catedrala din insula Corfu -Grecia, iar conform tradiţiei acesta pleacă periodic din raclă pentru a-i ajuta pe credincioşii care îl cheamă în rugăciunile lor pentru a fi izbăviţi de necazuri.
Ostenind prin lume îşi uzează încălţămintea (papucii din mătase), care se umplu de praf, iar pe tălpi rămân urme evidente de iarbă. În vederea acestor plecări, slujitorii de la catedrala din Corfu îi înnoiesc anual încălţările uzate. Acest lucru se întâmplă de fiecare dată pe 12 decembrie, de praznicul Sfântului. Cu binecuvântarea episcopului din Pafos, darurile duhovniceşti uzate sunt dăruite parohiilor şi mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume. Printre fericiţii beneficiari s-a numărat, recent, şi Mănăstirea Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, de la Strâmba, ocrotitorul bolnavilor şi a celor aflaţi în suferinţă, al săracilor şi altor categorii aflate în dificultate, la care a poposit la începutul acestui an odorul deosebit de preţios de care am amintit. Lucrarea Sfântului a fost şi este mereu prezentă, încă de când s-au pus bazele sfântului aşezământ de contemplaţie, de rugăciune şi preamărire a lui Dumnezeu,constituindu-se într-un element principal al izbânzilor repurtate în lupta cu greutăţile. Nu întâmplător într-o perioadă relativ scurtă şi în condiţii nu tocmai dintre cele mai propice din punct de vedere economic, un loc sterp a fost înnobilat de vieţuitoarele de aici cu minunate şi admirabile înfăptuiri. E suficient să amintim faptul că,înainte de 1989, localitatea Strâmba, potrivit strategiei de dezvoltare a vremurilor urma să dispară de pe harta judeţului şi a ţării, nu avea niciun lăcaş de cult, iar astăzi are nu mai puţin de … patru ! Credincioşii care îşi propun să intre în comuniune, să-i solicite sprijinul, să apeleze la binefacerile sale au de acum posibilitatea unui contact nemijlocit de realizare a acestor dorinţe. Primii 400 dintre fericiţii credincioşi şi pelerini, cei care au trecut pragul au primit în dar mostre ale ostenelilor şi osârdiei Sfântului desfăşurate spre binele oamenilor.

...........
Citiţi ediţia print

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]