Oieritul montan din Bistriţa-Năsăud, recunoscut în întreaga Europă

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean este onorat să adreseze sincere felicitări, exprimându-şi, totodată, admiraţia pentru profesionalismul, devotamentul şi contribuţia Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor Montani de Ovine “Dealu Negru” cu privire la promovarea produselor tradiţionale atestate, recunoscute în întreaga Europă, subliniind aportul important al asociaţiei în direcţia recalificării forţei de muncă şi, nu în ultimul rând, promovarea oieritului montan al judeţului Bistriţa-Năsăud, ne comunică Cancelaria prefectului.

În perioada 24-26 mai 2013, Consiliul Local şi Primăria oraşului Zărneşti au organizat Festivalul Internaţional al Meseriilor Montane, ediţia a XX- a, continuare a tradiţionalului festival al meseriilor montane din Chambery, Franţa, acolo unde acest festival a debutat în anul 1994. O dată la doi ani, acesta se desfăşoară într-un oraş dintr-o zonă montană, fiind pentru prima dată organizat în Europa de Est, respectiv la Zărneşti - Braşov.

Evenimentul a adus în prim plan meserii, tradiţii, obiceiuri, produse tradiţionale din zona montană atât din România – Braşov, Argeş, Bistriţa, Târgu Mureş, cât şi din Franţa, scopul acestui festival fiind promovarea meseriilor specifice zonei montane. De asemenea, s-au prezentat tematici având o strânsă legătură cu muntele, în special probleme legate de securitate si salvamont, turism montan, protecţia mediului din zonele montane etc.

Partea română a fost reprezentată de Federaţia Oierilor de Munte din România, pentru gazde fiind un deosebit prilej de a-şi pune în valoare realizările obţinute în domeniul oieritului montan. Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost prezent la festival cu o delegaţie din cadrul Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor Montani de Ovine "Dealu Negru", condusă de preşedintele acesteia, ing. Vasile Turculeţ şi un vicepreşedinte al asociaţiei, Teodor Moldovan.

,,Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor Montani de Ovine "Dealu Negru" Bistriţa-Năsăud, abordând un model profesionist, diferenţiat, evolutiv de rezolvare a "problemelor oieritului", a ajuns cea mai puternică din domeniu, urmărind creşterea nivelului de trai din zona montană, fără a renunţa însă la specificul şi tradiţia acestei zone, atrăgând în rândurile ei sute de crescători "de oieri" din zona montană a judeţului”, ne-a declarat prefectului judeţului Ioan Ţintean.

Ca urmare a interesului manifestat în domeniul oieritului, cu sprijinul autorităţilor locale şi nu numai, membri A.J.C.M.O "Dealu Negru" au reuşit: crearea unor produse specifice , devenite brand-uri (Lapte Acru de Oaie "Dealu Negru" şi "Branza Framantată de Oaie "Dealu Negru"), au iniţiat crearea unor structuri de calificări pentru patru meserii montane din România (oier montan, crescător de oi montan, baci montan şi cioban montan), muncind alături de AGROM-RO Mureş pentru standardizarea lor până la introducerea acestora în C.O.R şi N.C.

Eforturile conjugate ale membrilor asociaţiei au condus ca la Festivalul Internaţional al Meseriilor Montane, A.J.C.M.O “Dealu Negru” să beneficieze de un tratament aparte, iar broşura referitoare la Oieritul Montan Românesc publicată în trei limbi să aibă alocat spaţiu distinct unor realizări din judeţul Bistriţa-Năsăud.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]