Vip-uri în vacanţă

Olimpiu Nuşfelean: Cele mai frumoase vacanţe le-am petrecut totuşi, şi sper să le mai petrec, la Şieu-Sfîntu

Dum, 08/30/2015 - 21:51

Suntem în perioada vacanţelor. Unele dintre vip-urile bistriţene au fost deja în vacanţă. Pentru cele care au fost aflăm ce destinaţie au ales, iar cei care nu, unde doresc să ajungă. Care a fost cea mai frumoasă vacanţă petrecută până acum? Ce nu lipseşte niciodată în vacanţă din bagaj? Cu se întoarc în plus în bagaj din vacanţă? Care sunt ingredientele unei vacanţe frumoase? Peripeţii din vacanţe, într-un supliment aparte.

Ca să răspund invitaţiei ziarului Răsunetul, ar trebui mai întîi să mă dumiresc ce e aceea o „vacanţă”. Ei bine, veţi zice, cum nu ştii, n-ai fost elev, student sau profesor, nu ştii ce e aceea o vacanţă? Ei, da, şi ce-i cu asta? Ca elev, student sau profesor, intram într-o anumită periodizare, dar începea şi estomparea ideii de vacanţă... Era vacanţă, dar prindeau amploare şi muncile vîrstelor: păscutul vacilor sau al oilor, datul în strungă, plivitul holdei, prăşitul, făcutul fînului, mai apoi aratul, cositul, culesul, siretiul... Şi apoi cititul şi scrisul!... Dacă citeşti în vacanţă, nu o faci mai „relaxat”, mai puţin profesionist. Erau şi peripeţii, dar ca să vorbeşti, adică să povesteşti despre ele, e nevoie de o poiană răcoroasă, o slănină friptă – nu mici, că banalizezi totul – şi un ol cu vin...

Spre proprie dumirire şi organizare a ideilor, merg la DEX şi aflu că noţiunea aflată pe tapet ar fi explicată cam aşa: „VACÁNŢĂ, vacanţe, s. f. 1. Perioadă de odihnă acordată elevilor şi studenţilor la sfârşitul unui trimestru, semestru sau an de şcoală ori de studii. ♦ Concediu (acordat unui salariat). 2. Interval de timp în care o instituţie, un organ reprezentativ etc. îşi încetează activitatea. ♦ Interval de timp în care un post, o funcţie, o demnitate etc. rămân vacante. [Var.: (înv.) vacánţie s. f.] – Din fr. vacance, it. vacanza.” Acum, despre vacanţa de elev, student sau salariat am cam zis ceva (şi, poate, o să mai zic), dar de vacanţa instituţiilor sau a demnităţilor/demnitarilor ar fi de zis altceva. Am avut – şi încă am, desigur – tangenţă cu instituţii care-şi încetează temporar activitatea sau, mai ales, pun frînă activităţii. Care român cu cuget bun nu-i... deranjat de perioadele de vacanţă impuse de instituţii care îşi desfăşoară activitatea cu frîna trasă? În asemenea perioade de vacanţă, din bagaj nu ne lipseşte niciodată dezamăgirea!... Însă, în altă ordine de idei, nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, referindu-mă la ultimul enunţ din definiţia citată, aş fi foarte bucuros de o „vacantare” („vacanţare”) a cel puţin două treimi din posturile de parlamentari. Cu banii economisiţi, statul ar putea să plătească un număr de vacanţe la munte sau la mare, cîştigate de cei interesaţi la o tombolă naţională sau la o tragere la sorţi, încercări la care m-aş înscrie şi eu. Nu mi-ar strica o vacanţă plătită din banii celui care doarme în opincile politicii.

Întorcîndu-ne la oile noastre, trebuie să mărturisesc că, în copilăria de elev, am avut bucuria vacanţelor copilului universal: timp de joacă mai mult, înot şi pescuit, vara, săniuş, iarna, cu specificul miraculos al sărbătorilor de iarnă, tricicleta, învăţarea mersului pe bicicletă, pe bicicleta unui zidar care zidea o casă în vecini... Nu cred că aş reuşi să identific cea mai frumoasă vacanţă. Aş putea să-mi amintesc de vacanţele la mare – poate că iubesc apa deoarece sînt rac -, de fascinantele plimbări pe lîngă mare, pe sub faleză, între Costineşti şi Saturn. Porneam dimineaţa şi ajungeam spre seară, făcînd din cînd în cînd o scaldă şi oprindu-mă undeva la o bere. Luam adesea o bere cu mine şi o răceam în mare. Într-o vreme, pe la sfîrşitul studenţiei, mă împrietenisem cu un salvamar, la Costineşti, care îmi dădea barca să vîslesc şi eu sau să plimb mici grupuri de turişti polonezi, în „contul” lui, desigur. Pe digurile din portul Mangalia, unde căutam locuri mai liniştite pentru scăldat, am scris un grupaj de versuri. În altă vară am scris nişte proze, sau, în alta, mi-am definitivat lucrarea de grad. Sau sfîrşitul acela de sejur, la Venus, cînd, dimineaţa, pe o mare ca oglinda, înaintăm, eu şi Ionela-Silvia, cu hidrobicicleta spre larg, încercînd să ne apropiem mai mult de un vapor ancorat, şi cînd observăm un cuplu de delfini jucîndu-se nu departe de noi, înotînd spre ţărm... Erau între noi şi plajă. I-am fotografiat. Momentul se încarcă de sensuri. Dar şi muntele îmi place. Aş putea să vorbesc despre vacanţe admirabile la Sank Petersburg (plimbarea cu vaporaşul pe Neva în crepusculul de la... miezul nopţii), la Praga, la Budepesta, la Paris sau în Bretania. Nu peisajul mă interesa în primul rînd, nici „istoria” locurilor, ci să aflu lucruri care nu puteau fi văzute la prima vedere, să întîlnesc oameni obişnuiţi, cu necazurile şi bucuriile lor. Conta, desigur, şi schimbarea de... peisaj.

Ce nu mi-a lipsit niciodată în vacanţă din bagaj? Poate portofelul cu bani şi, în unii ani, biletul de sejur pentru vreun hotel... Să enumăr tricoul, slipul şi şlapii? Cîteva cărţi, dar nu cărţi de vacanţă? Nu undiţă, nu mingi de tenis sau de fotbal!... Mă uit uneori la oameni cum pescuiesc, dar m-ar enerva să port grija unei undiţe. Cu ce mă întorc în plus în bagaj din vacanţă? Nu-mi place să umblu în vacanţă după suveniruri. Poate nişte semne ale trecerii printr-un anumit loc... Oricum, obişnuit cu o activitate continuă (exprimată în preocupări diverse), nu pot zice că mă întorceam din vacanţă cu mai mult chef de muncă la serviciu. N-am considerat niciodată că vacanţa ar fi un „pivilegiu” oferit de vreun loc de muncă, ci un moment firesc în lanţul momentelor vieţii. Care sînt ingredientele unei vacanţă frumoase? Vremea bună, soare, val, nisip, bronz, lună în valuri, pădure, răcoare, zăpadă, turn de cetate, pisc de munte, cîini, pisici leneşe, apropiaţi, noi prietenii, sute de kilometri făcuţi într-o zi... În urmă cu cîţiva ani am făcut într-o zi peste 800 de kilometri ca tata să vadă Mănăstirea Cozia, Curtea de Argeş şi Transfăgărăşanul... Uneori o zi sau două de vacanţă fac mai mult decît o lună petrecută nu ştiu unde. Mi-a rămas în memorie ziua în care i-am dus pe mama şi pe tata, foarte greu desprinşi de treburile gospodăriei, să vadă Cetatea Sucevei şi Mănăstirea Putna, cu codrii nesfîrşiţi de pe traseu. Peripeţii din vacanţe? E nevoie de alte pagini de ziar.

Cele mai frumoase vacanţe le-am petrecut totuşi – şi sper să le mai petrec – la Şieu-Sfîntu. N-o spun dintr-o iubire... localnică. Aici am rîul şi pădurea, biblioteca şi masa de scris... Înotul în Şieu a fost întotdeauna o mare bucurie, relaxare, cufundare nu în apă, ci în natură... De ani de zile e aproape imposibil să mai înoţi în acest rîu. Apa este aproape continuu murdară. Iar cînd e mai curată, mîlul stîrnit de pe pietre reface mereu farmecul de bivol al democraţiei noastre. Anul acesta, deşi apa a fost mult timp caldă, am înotat, nostalgic, doar o singură dată. Ieşi din apă cu pielea lipicioasă. În schimb cîinii – Lesy, Saşa şi Zoro, mai inocenţi..., obişnuiţi cu viaţa lor de cîine..., au înotat în voie zile în şir. N-ar trebui totuşi să vorbesc de asemenea momente, deoarece, cu toată bucuria pentru... animăluţe, îmi creşte adrenalina. Nu ştiu de ce Şieul – ca şi alte rîuri, desigur – este atît de murdar. El este expresia democraţiei noastre, mîlul pe care mulţi dintre cîrmacii noştri – prin felul de a administra lumea – îl aruncă mereu peste frumuseţile noastre. Crezi că-l răzuieşti, prin felul tău de a fi, şi mîlul apare din nou, se depune mereu!

Comentarii

30/08/15 22:08

prof.Vasile Găurean

Scriitor mare şi om mare din Bistriţa noastră, în ambele sensuri -fizic şi intelectual- iar acest lucru se poate constata din opere şi felul de a privi cotidian lumea. M-ai emoţionat, domnule!