Olimpiu Nușfelean despre cultul erorii în Romania literară

În ediția nr. 29-30 din iulie 2019 a revistei „România literară”, Olimpiu Nușfelean semnează eseul „Viața prin delegație sau despre cultul erorii (Notre Dame, azi”, în care, pe două pagini de revistă, pornind de la incendiul marii catedrale pariziene, meditează pe tema insinuării erorii în viața noastră, în discursul despre ce avem de făcut, despre ce trebuie să facem în viitor. „Omul care privește incendiul de la Notre-Dame se confruntă el oare cu vreo primejdie? – se întreabă eseistul. Ce conștientizează el privind focul? (…) Omul știe că trăiește într-o societate performantă și grijulie cu propriile valori. El acceptă, prin vot democratic, că „aleșii” se îngrijesc de soarta monumentelor culturale, că societatea are suficientă forță (economică) și determinare să mențină în picioare, secole, asemenea monumente. (…) Într-o asemenea societate, bine alcătuită, nu te mai gîndești că o simplă scînteie – de la un scurt-circuit sau de la un aparat de sudură (cînd toate „procedurile” sunt respectate), poate să-ți afecteze viața. Viața ta. O viață pîndită de eroare!”
Eseistul observă că „Trăim într-o lume în care răul – sub forma primejdiilor mai ales – vine mereu peste noi. Ne mai luptăm direct cu el, în viața domestică, încercăm în general să identificăm forme prin care acționează, preocupați fiind noi de eradicarea lui, însă o asemenea operație tindem să o realizăm cu ajutorul unor „specialiștii”, oameni pregătiți anume, organizați în structuri din cele mai rafinate și specifice. Am putea spune că, de la un moment dat, de la un nivel al lucrurilor, delegăm lupta împotriva răului unor structuri care se specializează și progresează continuu. Nouă nu ne rămîne decît să ne obișnuim cu realitatea (periculoasă), să facem exerciții psihice de supraviețuire, să acceptăm că păcatul nu poate fi eradicat complet din lume, cu toate noxele în care este îmbrăcat. (…) E firesc, desigur, să fie așa. Construim o societate performantă, care are din ce în ce mai mult grijă de toate. În tăcere, însă, ne deconstruim sufletul.”
Obișnuiți cu o viață confortabilă, riscăm să ne prelingem într-o liniște primejdioasă, o „liniște confortabilă și primejdioasă”, care poate fi spulberată de cea mai banală eroare de acțiune, de gestionare a acestei liniști. În perfecțiunea liberă și democratică spre care aspirăm, își face loc și eroarea, o eroare pe care nu o mai punem în relație cu morala.
„Pentru creștini – spune Olimpiu Nușfelean, incendiul de la Catedrală e un semn, poate un semnal, care nu poate fi neglijat. Dar nu doar pentru creștini. E un semnal cultural. Ne războim cu tot felul de credințe „externe” (extreme?...), dar nu privim foarte serios în interiorul credinței noastre. Lucrăm (gîndim, decidem), azi, mai mult cu instrumentele laicității, dar nu e suficient. Pentru ființă, credința (religioasă) oferă și ea o seamă de instrumente de lucru. Modele de lucrare. Întru desăvîrșire, dacă nu întru mîntuire. În aceste zile, un bărbat trecut de optzeci de ani, francez (fără legătură cu incendiul), care se apropia de moarte, îi mărturisea cuiva: „Pentru voi, creștinii, e simplu să vedeți sosirea morții, deoarece credeți în viața de dincolo, dar pentru mine, care nu cred în viața de apoi, este foarte greu. Neînchipuit de greu!” Vorba unui internaut, incendiul ne-a arătat cît suntem de muritori. Și nu-i vorba, cum își da cu părerea un șofer de Uber, doar de niște chestii materiale. Banii necesari pentru reconstrucție – pentru reconstrucția „materială” – se adună, dar ce reconstruim? Putem reconstrui – și chiar construi, în spiritul actualității, al nostru, al identității noastre, de azi – și ceva spiritual? Ceva, cum ar zice președintele Macron, ce ține de destinul nostru profund. Profund cu adevărat, nu cel legat de o configurare politică.”
Pînă la urmă, conchide eseistul, delegînd mereu paza lumii noastre, grija pentru realitatea în care trăim, „delegații ne fură realitatea. Și-o fac a lor. Ne fură pe noi realității. Și ne primesc, cum cred de cuviință, într-o realitate care devine a lor. Ne fură viață. Iar viața prin delegare nu are nici un farmec.”

*
Menționăm că recent Olimpiu Nușfelean a fost invitat la Festivalul Concurs Național de Poezie Virgil Carianopol, ediția a XXIV-a, din Caracal, unde i s-a acordat „Premiul pentru scriitor consacrat”, din juriu făcînd parte prof. univ. dr. și prozator Ion Deaconescu - președinte, poetul și criticul literar Paul Aretzu și poetul și eseistul Nicolae Coande, secretar literar al Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova, toți fiind membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Au fost acordate mai multe premii. Festivalul, desfășurat la Teatrul Municipal din Caracal, a fost organizat de Consiliul Local Caracal, Primăria Municipiului, Biblioteca Municipală Virgil Carianopol, Asociația Culturală Fiii și Prietenii Caracalului, Editura Hoffman.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]