Olimpiu Nușfelean - despre Liviu Rebreanu

În nr. 51 din 2018 al revistei România literară – publicație fanion a scriitorilor români -, Olimpiu Nușfelean publică articolul „Liviu Rebreanu – o poetică subiacentă”, în care situează scrisul creatorului romanului românesc modern în contextul prozei europene. Autorul articolului observă cum, într-o perioadă în care se nasc mari  prozatori europeni moderni (să-i amintim doar pe William Faulkner, Scot Fitzgerald, Thomas Mann, Marcel Proust, V. Nabocov ș. m. a.), „Liviu Rebreanu se lansează în scrierea unei literaturi de primă inspirație rurală, mizînd pe obiectivitatea penei”. Prozatorul nu este atras de modernizări forțate, artificiale. Scrisul său este determinat de o „poetică subiacentă”, aspirînd să realizeze o operă „rotundă” în conformitate cu evoluția firească a literaturii române, punînd în acord formula de creație cu universul evocat/creat., „egal cu sine și cu spiritualitatea ce l-a zămislit”. Romancierul este asociat cu alți mari creatori români, precum Eminescu sau Coșbuc, care se afirmă nu prin „sincronizări”, ci prin perfecțiune. În aparență, un asemene demers poate fi socoti desuet, dacă uităm că acesta este gîndit într-un sistem rotund și complet, ce înaintează spre dobîndirea deplinătății. „Modelul Rebreanu – conchide comentatorul – poate cîștiga noi propensiuni în impactul cu un prezent așteptat, revelat, prezent a cărui deplinătate literatura română încă o caută și de care are multă nevoie.”

În revista craioveană Ramari, nr. 12/2018, publicație a U. S. R., Olimpiu Nușfelean semnează, pe două pagini, eseul „Viața între descătușare și supunere”. Pornind de la romanul „Animal pe moarte” de prozatorul american Philip Roth, eseistul glosează pe relația despărțirii de dragoste (de persona iubită) și despărțirea de viață, prin prisma protagonistului romanului citat, profesorul universitar David Kepesh. Ajuns la vîrsta de 70 de ani, protagonistul își rememorează aventura de dragoste cu o superbă studentă cubaneză de la cursul de critică de artă, printr-o iubire împărtășită o perioadă, dar care evoluează spre alte rosturi. Bucuriile și temerile bărbatului îndrăgostit – obișnuit să cunoască aventuri superficiale – se consumă pe drumul implacabil al înaintării în vîrstă, dar și al vrajei întreținute de tînăra Consuela. Este interesant de observat cum propria frică de moarte a protagonistului se transferă în trăirile tinerei care, descoperindu-și o boală incurabilă, devine mai vulnerabilă decît septuagenarul. David este furat de sentimentele celuilalt, erotismul lui deliberat se transformă în prietenie, o prietenie manifestată cu înțelepciune. Trăiește, din nou, nu neapărat cu teamă, ci cu temeritate. Comportamentul protagonistului rămîne încă dezinvolt, iar senectutea, imposibil de sondat pînă la capăt.

Să mai amintim că, în ultima vreme, Olimpiu Nușfelean, răspunzînd unor anchete literare, a mai formulat opinii pe teme de istorie sau de crez literar, în revistele Steaua (100 de romane românești în o sută de ani), Apostrof și Caiete Silvane.