Olimpiu Nuşfelean despre postmodernism

Nr. 12 din anul recent încheiat al mensualului piteştean „Cafeneaua literară” se deschide cu un grupaj de aforisme scrise de Gheorghe Grigurcu, în care celebrul poet şi critic literar glosează, între altele: „Citesc versurile unor tineri poeţi actuali, cu un sentiment îndoit: pe de-o parte, de preţuire pentru înalta ştiinţă şi precizie a cuvântului, pentru fluiditatea lui fără cusur, pe de alta, de jenă tocmai pentru această fluiditate ce frizează mecanicul, ce, neîntâmpinând parcă nici un obstacol, sugerează vidul. Superficialitate? Una teribilă, întrucât izvorăşte dintr-o mobilizare a conştiinţei docte, intertextuale, din propria sa imagine reflectată fidel. Cristalul se tulbură, seninul ce părea a întrupa absolutul devine înecăcios ca un fum. Dificultatea se trage în sine, înspăimântată de tehnică. Enigmatică aidoma unui Sfinx, poezia aşteaptă sacrificii, iar nu victoria goală, formală. „
Poetul Virgil Diaconu, directorul revistei, într-un eseu extras din volumul în pregătire „Canonul poetic”, scrie despre literatura postmodernă văzută ca o literatură controversată, configurând un portret al acesteia: „Din momentul în care, după 1944, în Occidentul american şi cel european s-a vorbit despre o istorie, o societate, politică, democraţie, cultură, ştiinţă, filozofie postmoderne, cercetătorilor din domeniul culturii li s-a părut firesc să transfere termenul de „postmodern" şi asupra artei şi, desigur, a literaturii. Aşa se face că astăzi se discută în mod curent despre literatura postmodernă sau postmodernistă, o literatură care, dacă îi urmează celei moderne, înseamnă totodată că ea este generată de un alt canon literar decât cel modern. (...) Numele de „literatură postmodernă" („postmodernistă") i-a revenit mai întâi literaturii americane de după Al Doilea Război Mondial. Dar şi literaturii occidentale europene, îndeosebi literaturii engleze şi irlandeze. (...) Literatura postmodernistă s-a dovedit a fi cât se poate de controversată, asupra ei emiţându-se cele mai diverse, stranii şi contradictorii opinii.”
Configurarea făcută de poetul şi exegetul piteştean este însoţită în continuare de răspunsul lui Olimpiu Nuşfelean la Ancheta revistei privind literatura postmodernă în general şi literatura postomernistă de la noi, răspuns aşezat sub titlul „Nu-i mare fericire să fii post-modern...” Olimpiu Nuşfelean afirmă: „Dacă, într-o anumită accepţiune, sunt tot atâtea teorii ale fenomenului câţi teoreticieni există, ar trebui să putem spune că sunt tot atâtea expresii poetice ale prezenţei postmoderne câţi poeţi există. Dar nu este aşa. La poezia noastră pretins sau real postmodernă constatăm o jenantă uniformizare a vocilor poetice, cu excepţia câtorva care ies clar din obişnuit iar această ieşire nu o fac într-un spaţiu poetic văduvit de tradiţie. Şi asta câtă vreme virtutea unei poezii nu poate să stea în gloria uniformizării şi a monotoniei.”, poetul şi prozatorul bistriţean observând că „Eroarea fundamentală în care se află „postmodernismul" este exprimată de faptul că, orice ai spune - în plan teoretic - despre postmodernism, enunţul tău poate fi infirmat, şi se poate spune că înseamnă cu totul altceva, în acelaşi timp, realitatea poetică nu poate fi inspirată de o realitate teoretică; în cazul postmodernismului, cred că am pus teoria înaintea poeziei, fapt ce duce la producerea de artificii.” Bistriţeanul nostru mărturiseşte: „O înclinaţie - sau plăcere - teoretică mă face să mă aplec uneori asupra unor teze postmoderniste (citeşti şi te nedumireşti!...) decât asupra versurilor de „sorginte" postmodernistă, dar poezia ca atare mă interesează dincolo de apartenenţa la un fenomen sau curent. O receptez ca exprimând doar adevărul poetic, dincolo de aspectele teoretice pe care le inspiră.” Şi: „Desigur, nu putem nega întrutotul existenţa postmodernismului, din moment ce se vorbeşte atâta despre el iar o serie de poeţi/scriitori se revendică de la o asemenea mişcare literară, dar nici nu putem să-i acceptăm pretenţiile, deoarece acestea sunt exagerate şi ambigue. Rămâne în seama esteticienilor să-i dea de capăt, însă el, cât e, este izvorât dintr-o mare incapacitate, poate dramatică, de identificare a creatorului, de configurare a unei identităţi vii, situaţie ce pare a putea fi datată (istoric) în cele din urmă... Fiind atât de controversat, cu un „corp" atât de larg de „noduri de nervi", ar putea să pară dinamic şi fertil, dar este în acelaşi timp atât de vag şi de inconsistent.”
Revista mai cuprinde comentarii literare semnate de Adrian Dinu Rachieru, Paul Aretzu, Ştefan Ion Ghilimescu, Mioara Bahna, poezii de Cristina Onofre, Radu Voinescu (la 55 de ani), Silvia Petre-Grigore, proză de Alexandru Jurcan, un scriitor foarte prezent în presa literară. Revista rămâne în continuare remarcabilă şi incitantă pentru dezbaterea de idei literare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]