Olimpiu Nuşfelean şi Icu Crăciun, în „Apostrof”-ul Martei Petreu

Răsfoind revista „Apostrof” (nr. 8/ 2014), ne-am „ lovit”, bucuroşi, şi de doi bistriţeni, pe care musai să-i „citim”. Şi să-i cităm, că merită cu prisosinţa. Este vorba de Olimpiu Nuşfelean (şi aici?!) şi Icu Crăciun (şi el?!). Primul semnează trei poeme, „mari şi late”: „Narcis supramodernist”, „Dragostea în camera frigorifică” şi „O pasăre zădărnicită de frig”. Toate cele trei, la cea mai înaltă temperatură artistică! Ca să vă convingeţi, reproducem mai jos doar o singură strofă din primul poem:
“Sătul de oglinda izvorului,
el se oglindeşte-n ocean.
Chipul lui, îndrăgit de el însuşi, pe ascuns,
se răsfrînge în clopote mari
din mai mari universuri;
şi îl uită.”
Cel de-al doilea semnatar ne oferă o cronică la romanul „Obosit de viaţă, obosit de moarte” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2013), al chinezului Mo Yan, laureat al Premiului Nobel pe anul 2012. O cronică surprinzător de bine scrisă (conţine toate ingredientele unui comentariu critic, vreau să spun), care şi-ar găsi loc în orice revistă literară de primă mărime. Cronica se intitulează „Măgarul, Taurul, Vierul şi Câinele lui Mo Yan”, din care cităm:
“Mărturisesc că înainte de a citi romanul Obosit de viaţă, obosit de moarte […] îmi imaginam societatea chineză conform filmelor vizionate în perioada comunistă […], locul întâi în lume ca populaţie […], ceva despre Marele Zid, mătase, praf de puşcă, soldaţi din ceramică, Tibet, mandarini, confucianism, yoga, bascheţi, stilouri […]; oricum, cu o viaţă socială total diferită în comparaţie cu cea europeană, ţinând cont şi de credinţa religioasă care desparte cele două civilizaţii
Ei bine, am rămas surprins când am constatat că, fie că este vorba de viaţa urbană, dar mai cu seamă de viaţa rurală, ambele sunt similare cu cele trăite de noi, românii, în cei aproximativ 45 de ani de regim comunist. Şi la ei colectivizarea a îndobitocit fiinţa umană din toate punctele de vedere, dar, mai cu seamă în modul de a gândi, de a discerne binele de rău. Neînscrierea în „colectivă“ a atras măsuri drastice împotriva celor care au refuzat, ajungându- se la suprimarea oponenţilor cu gospodărie individuală. […].
Ţăranul chinez Lan Lian […] este singurul din întreg ţinutul Gaomi care refuză înscrierea în colectivă, fiind nevoit să-şi lucreze doar noaptea tabla de pământ, care stă ca «un ghimpe reacţionar», singular, unic, şi «care nu se opune colectivizării şi nici comunei populare, doar că îi place să fie individual.». De aceea, la moartea preşedintelui Mao, când toată suflarea chineză plângea în hohote (ca la moartea lui Stalin în România populară), doar nesuferitul ţăran individual Lan Lian şi, ironie a sorţii, neîndurătorul eunuc Xu Bao, jugănarul măgarilor, taurilor şi vierilor, nu se manifestau în niciun fel.”
Ca să nu mai lungim „povestea”, bistriţenii noştri din „Apostrof” ne oferă, prin textele lor, o adevărată bucurie a lecturii. Ceea ce, să recunoaştem, nu e puţin lucru!