Oltean: Vom boicota prezenţa la referendumul pentru Constituţie

Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, că PDL va boicota prezenţa la referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Oltean a mai spus că ,,Opoziţia este aproape neglijată în Comisia pentru revizuirea Constituţiei”.

,,A început în forţă activitatea Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, pentru că puterea şi-a propus ca până la sfârşitul acestui an să fie adoptată Constituţia şi referendumul să fie desfăşurat deja. Din păcate ritmul extrem de alert în care se desfăşoară activitatea, componenţa Comisiei şi mai ales cel care conduce Comisia creează condiţii optime pentru a dezvolta întreaga dezbatere într-o competiţie de orgolii între juriştii PSD şi juriştii PNL. Opoziţia este aproape neglijată în această competiţie şi în această activitate.

De altfel, principalele propuneri de revizuire a Constituţiei de până acum au fost respinse. Comisia s-a pronunţat foarte ferm că România va avea un Parlament bicameral, cu un total de 300 de deputaţi, iar numărul de senatori urmând să fie stabilit prin legea organică, la care se adaugă evident parlamentarii minorităţii naţionale. La un calcul foarte simplu rezultă un număr de peste 400 de parlamentari. România va avea în continuare un număr de peste 400 de parlamentari, fără să existe o modificare substanţială în privinţa aceasta”, a afirmat liderul PDL BN Ioan Oltean.

Oltean a mai a spus că punctul de vedere al PDL a fost constant, de respectare a voinţei oamenilor la un referendum validat în 2009.

,,Constatăm cu tristeţe că s-a încălcat într-un mod arbitrar voinţa poporului exprimată la referendumul din noiembrie 2009. PDL apreciază că este o primă motivaţie foarte serioasă de a se exprima prin vot negativ împotriva Constituţiei şi de a deschide drumul spre o motivaţie pertinentă de a boicota referendumul care va fi organizat în privinţa adoptării Constituţiei. PDL nu poate fi împotriva voinţei populare, nu poate susţine o altă teză, decât cea pe care poporul a exprimat-o prin vot suveran. Repet, sunt create deja condiţiifavorabile pentru un boicot din partea PDL.

Dacă cvorumul de prezenţă rămâne cel actual în ce priveşte Constituţia, pe un asemenea fond, eu cred că PDL va avea succes, dacă, sigur, vom rămâne fermi pe poziţia boicotării referendumului, în sensul că mesajul nostru va fi receptat şi poporul nu va fi de acord să voteze o Constituţie care îi încalcă propria voinţă. Mesajul va fi: nu vă prezentaţi la vot ca să nu aveţi un Parlament aidoma celui în exerciţiu”, a afirmat deputatul PDL Ioan Oltean.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor. Camera Deputaţilor este for decizional în legătură cu acest proiect.

PDL, UDMR şi PPDD au atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.

Comentarii

09/06/13 12:21
Un cititor ...

Domnul Oltean,
Sunteti de toata c.aca-ua ! Pai din 2009 cine a guvernat , nu voi ? De ce n-ati aplicat ceea ce s-a votat ? De ce aruncati "pisica" acuma in bratele " astor"-lalti... ? Este usor s-o faceti acuma pe carcotasii...
Pai sa stiti ca niciunul nu aveti ideile cele mai bune pentru tara asta, ca si unul si altul va vedeti doar interesele voastre de grup.
De exemplu, pentru ce ne trebuie noua bicameralism si pentru ce ne trebuie noua 300 de deputati , asa... sa poata dormi in salile de sedinta putorind pe scaune , ca au fost promovati tot felul de inculti, fara scoala si fara pregatire si sunt si ei senatori si deputati... asa... acolo... sa fie la numar... si care habar n-au de legi, de probleme economice ori sociale... , asa numai ca-s "cotizanti" la anumite partide si atat ... ( cel putin 70% din ei...)
Dupa cum este tara noastra de saraca, si la nivelul populatiei existente, daca facem o comparatie cu tarile puternice din Europa si America, la noi unicameralismul si cel mult cate 3 deputati de judet, sunt suficienti... si "amestecatura "asta pe care o avem noi cu "republica semiprezidentiala"... este o porcarie ordinara... si toate astea si voi le-ati agreat.
Daca nu v-au placut, cat ati fost la putere de ce nu le-ati schimbat ? Este impreios necesar sa clarificati si sa adoptati... ori "republica prezidentiala"... ori " exclusiv parlamentara", ca asa, unul trage cea si celalalt hais... si efectiv Romania "sta pe loc"... blocanduse unul pe celalalt... si rade toata lumea de noi cat de slabanogi suntem, ca nu suntem guvernabili si ca nici nu ne pricepem chiar daca vrem s-o facem... ori ca efectiv, noi nu suntem in "pas cu Europa"... !
Asta este stimate domn... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5