Omisiunile lui Emmanuel Macron

Andrei Marga

Emmanuel Macron a publicat deunăzi inițiativa sa privind viitorul Uniunii Europene – proiectul „Pentru o Renaștere europeană”. Nu discutăm dacă termenul „renaștere” este adecvat. S-a vorbit, la propriu, de “Renașterea italiană”. Mai recent istoricii britanici vorbesc de a doua renaștere – “Renașterea germană” începută în secolul al XIX-lea. De obicei, o renaștere se petrece. Abia apoi se și consemnează. Peste toate, însă, fiecare renaștere a avut punctul de plecare într-o viziune nouă asupra omului, nu doar în opinii despre administrație.

Epistola lui Emmanuel Macron fiind un proiect electoral, acum nu rigoarea ne interesează și nu o mai discutăm. Ne interesează dacă acest proiect rezolvă ceea ce își propune – relansarea Uniunii Europene.  Răspunsul meu este că nu rezolvă, căci lipsește curajul de a merge până la capăt, iar omisiunile sunt  prea mari. Iată câteva argumente.

Firește. este responsabil să ne ocupăm de ceea ce se petrece pe continentul nostru. O renaștere ar fi de salutat. Uniunea Europeană este, cu certitudine, un succes istoric față de Europa conflictuală de dinainte. Nici o persoană rezonabilă nu se îndoiește de aceasta. Întrebarea nu este dacă este mai bine decât în trecutul Europei, căci aceasta este realitatea. Întrebarea este dacă Uniunea Europeană poate continua în organizarea actuală și dacă aceasta merită păstrată. “Nicicând nu a fost Europa mai necesară, de la cel de-Al Doilea Război Mondial până astăzi, şi totuși, niciodată nu s-a aflat ea într-un mai mare pericol decât acum” scrie Emmanuel Macron. Numai că frazări ca acestea nu mai spun mare lucru. Trebuie văzute mai precis neajunsurile Uniunii Europene de azi și ieșirea din situație.

Fenomen ale cărui premise și implicații încă abia se dezvăluie, Brexit-ul atestă multe adevăruri. În definitiv, nu poți pune Marea Britanie și Commonwealth-ul să ceară aprobări de la Juncker sau Timmermans! Nu ar mai fi Marea Britanie, cu enorma ei cultură! Emmanuel Macron cade în susțineri facile când declară Brexit-ul “simbol al crizei Europei, care nu a ştiut să răspundă nevoilor de protecţie a popoarelor în faţa marilor şocuri care au zdruncinat lumea contemporană. Totodată este un simbol al riscului european. Riscul nu este apartenenţa la Uniunea Europeană, ci minciunile şi iresponsabilitatea care pot să o distrugă”. A pune o decizie ca Brexit-ul în seama slabei informări, a “manipulării”, oricare ar fi fost situația, nu ține de o viziune de stat propriu-zisă, ci de o simplă propagandă de ocazie. Ori pe ce față s-ar întoarce lucrurile, Brexit-ul este  eminamente vina politicii Bruxelles-ului de azi, nu rezultat al dezinformării cetățenilor.

În fapt, Brexit-ul nici nu este singura problemă a Uniunii Europene. Criza greacă, nemulțumirile italiene și spaniole, reacția central-europeană, orice ascuțime ar avea, nu țin de informarea greșită a cetățenilor, ci de erorile Bruxelles-ului și de lipsa sa de viziune. Să ne amintim, între altele, că Marea Britanie s-a opus energic actualei Comisii Europene. Cu timpul a devenit limpede că a avut dreptate – această comisie este doar temporal moștenitoare a lui Jacques Delors sau Romano Prodi!

Emmanuel Macron pictează viitorul ca unul solicitant, dar rămâne oarecum perplex în fața lui. El ezită între o Europă care ia în seamă năvalnica schimbare tehnologică, ce pune în termeni noi democrația, și o  Europă care s-ar democratiza mai departe. În proiectul său, urgența Europei comunitare, care este de fapt democratizarea, contează  prea puțin. “Ne aflăm la un moment decisiv de răscruce pentru continentul nostru; un moment în care, colectiv, va trebui să reinventăm, politic şi cultural, formele civilizaţiei noastre într-o lume care se transformă. Este momentul Renaşterii europene. De aceea, rezistând tentaţiilor de închidere în sine şi de dezbinare, vă propun să construim împreună această Renaştere în jurul a trei mari ambiţii: libertatea, protecţia şi progresul”. Din păcate, după eșecul  actualei Comisii Europene, Emmanuel Macron nu vede alternativa reafirmării proiectului fondatorilor, care rămâne oricum mai bun decât oferta de astăzi. El nu înțelege că și creativitatea necesară în epoca digitalizării și ieșirea din criza morală a Europei pot veni doar de la restabilirea cetățeniei europene, a democrației meritocratice și a conlucrării. Proiectul european este neîndoielnic actual, dar este vorba de proiectul gândit sub Adenauer, de Gaulle, de Gasperi și, apoi, Mitterand, Helmut Schmidt și alții!

Este adevărat că “cetăţenii ne întreabă adesea: <Unde e Europa? Ce face Europa?>. Au început să o vadă ca pe o piaţă fără suflet. Or Europa nu e doar o piaţă, ea este un proiect. O piaţă e ceva util, dar nu trebuie să ne facă să uităm necesitatea frontierelor care protejează şi a valorilor care unesc”. Numai că nu există antidot la o piață care a scăpat de sub control și comercializează deja inclusiv democrația și morala, fără democratizare consecventă și dusă la capăt a Uniunii Europene înseși! Simpla supraetatizare a deciziilor nu rezolvă problema, ci o complică și mai mult.

Emmanuel Macron nu înțelege nici că apelul la suveranitate națională a fost și este adesea o pavăză contra birocratizării suprastatale și ingerințelor ei nefericite. El declară: “închiderea în sine naţionalistă nu propune nimic; este o reacţie de respingere fără proiect. Iar această capcană ameninţă întreaga Europă: cei care exploatează furia oamenilor răspândesc ştiri false şi fac promisiuni deşarte”. Afirmații care bat de fapt în gol, problemele adânci fiind cu totul altele! Emmanuel Macron se înșală când își asumă că apelul la identitate națională este închidere în sine. Mai mult, nu naționalismul, oricare este  astăzi ponderea lui, este acum pericolul, ci nepriceperea în a asambla și a conduce Uniunea Europeană.

Să observăm fenomenul nou ce și-a făcut locul nu doar în România, ci, în grade diferite, în mai multe țări europene. Mai ales în țări în care se pun în funcții juriști slab pregătiți, serviciile secrete s-au extins, iar unii lideri, neavând  realizări și soluții, instrumentează alianța dintre vârfurile procuraturii, șefii judecătorilor și generali de informații pentru a-și anihila rivalii politici! Concret, este vorba de efortul aparatului justițiar de a controla, în numele luat în deșert și prost înțeles al “independenței justiției”, parlamentele, guvernele și cetățenii. Nu este un fenomen cu care Europa se poate juca fără pierderi majore! Știm bine, pe continent s-au parcurs dictaturi, de partide, de guverne, de persoane, dar dictatura  unor procurori și generali de informații  nu este cu nimic mai bună. Ea rămâne tot dictatură și nu are nici o legitimare.  O dictatură de altfel penibilă, fiind vorba de cea mai lungă perioadă de pace în istoria europeană, în care integrarea cetățenilor ar putea urma căi democratice și civice, nu calea constrângerii și forței!

 Nu altă țară decât Franța a arătat prima, prin specialiștii ei, ce înseamnă “poluarea normei constituționale” (Pierre-Henri Chalvidan) prin interpretare abuzivă și evoluția spre “juridism”, ca altă desfigurare a statului de drept. Emmanuel Macron trece sub tăcere acest nou derapaj evident al democrației, de oprirea căruia vitalitatea Uniunii Europene depinde acum strict.

Este adevărat, ca potențial, Europa nu este putere de rang secund. “Întreaga Europă este o avangardă: ea a ştiut întotdeauna să definească normele progresului. Pentru aceasta, ea trebuie să susţină un proiect de convergenţă mai degrabă decât unul de concurenţă: Europa, locul în care s-a creat securitatea socială, trebuie să instaureze pentru fiecare lucrător, de la Est la Vest şi de la Nord la Sud, un scut social care să-i garanteze aceeaşi remuneraţie la acelaşi loc de muncă şi un salariu minim european, adaptat la fiecare ţară şi discutat în fiecare an în mod colectiv”. Numai că se spun de mult aceste lucruri. Dar de ce nu se și trece la fapte? Emmanuel Macron este naiv când crede că Uniunea Europeană va face față actualei geometrii variabile a supraputerilor  doar cu apeluri patetice ca cel de mai sus.

Sunt de părere că problema Uniunii Europene este acum reorganizarea din temelii. Emmanuel Macron  își umple proiectul cu o mulțime de instituții noi: „Agenția europeană de protecție a democrației”; „Poliția de frontieră comună”; „Oficiul de azil”; „Consiliul de Securitate European”; „Consiliul European al Inovației”; „Supravegherea Europeană” a marilor platforme electronice; „Conferință pentru Europa”, în vederea detalierii proiectului politic. Ele sună bine, dar multe sunt ambigue și riscante. Dacă, de pildă, “protecția democrației” este precum rapoartele MCV recente sau alte rapoarte din zilele noastre,  care se bazează pe informații trunchiate și pe politizarea rudimentară a evaluărilor, atunci merçi beaucoup!  Nu este mai nimic european în asemenea rapoarte, care irosesc, de altfel, oportunități!

Un istoric al contemporaneității remarca faptul că Europa are dezbateri dintre cele mai profunde, dar decidenții ei nu le dau importanță. Ignorarea excelentei dezbateri franceze, de pildă, se vede cu toată stridența și la Emmanuel Macron. Destul să amintesc decisiva argumentare a lui Pierre Mannent în favoarea unei democrații străine de acel cosmopolitism ce antrenează abuzuri, temeinica cercetare din partea lui Thomas Piketty, care a arătat că fără o democratizare care include reconceperea Parlamentului European, Uniunea Europeană nu va rezista, sau analiza lui Gerard Chaliant, care a arătat cât de mari sunt „provocările” din jurul Europei.

Cu decidenți neinteresați de opinii elaborate, ale oricărui om calificat, Europa pierde, chiar dacă are analize și propuneri  ce deschid orizonturi.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]