OPINCA

O tânără bistriţeancă, la origine de pe Valea Gersei - Rebrişoara, pe nume Elisabeta Scurtu, a debutat recent cu volumul de proză „OPINCA”, o carte îngropată în temelii cum spunea Arghezi, o aură plină de inspiraţie, născută dintr-o rază de soare şi o fărâmă de cer, ce uneşte generaţiile trăitoare în preajma primului război mondial.

Cartea s-a lansat în sala festivă a şcolii rebrişorene, acolo unde  s-au născut şi au trăit moşii şi strămoşii autoarei, din cunoscutul neam al Neţenilor, ce-şi au obârşia pe Valea Gersei -Scrada, acolo unde poţi atinge cerul cu mâna şi oamenii sunt mereu fericiţi, bucurându-se în fiecare zi de ce le-a oferit Împăratul Ceresc.

Întâlnirea cu cartea a fost organizată de ASTRA rebrişoreană, preşedinte Leon Catarig, fiind prezenţi dascălii şcolii, părinţii şi alte rudenii ale autoarei, astrişti şi o grupare scriitoricească năsăudeană, ce au nevoie de comunicare şi împărtăşire cu tainele discrete ale vieţii.

Cartea  tratează aspecte din viaţa satului pe care încearcă să-l scoată din conul de umbră prin grai şi fapte mărturisitoare, ca un simbol al rodului prin care atinge steaua de neatins şi nu-i uită pe cei ce au încredere în ea.

Debutantă în arta scrisului a făcut un pas curajos spre vorbirea ţăranului de pe Scrada, confirmându-şi talentul de iscusit povestitor. Eroii cărţii sunt ţăranii încălţaţi cu opinci, având drept modele pe preot şi dascăl, pe bătrânii satului din familiile creştine ce ştiu să se adapteze la noile condiţii umane, înţeleg exigenţele vieţii în colectivitate, având ca bun prieten de o viaţă natura cu farmecul ei binefăcător, încărcat de modele şi gânduri pozitive.

Autoarea se apleacă la  vorbele locului, şlefuieşte şi însăilează cuvintele, dovedind un înalt nivel de cultură etnografică, cu o gândire prospectivă , meditează cu răbdare asupra realităţii satului, folosind naraţiunea ca un condeier cu preocupări elevate şi originale. Prin elementul principal din costumul local - opinca, autoarea face un legământ cu străbunii, cu originile noastre, ceea ce înseamnă un câştig pe termen lung.

Cartea este plină de transparenţă şi valorifică esenţa din multiplele probleme ale satului de acum o sută de ani, din ridul Scrada, acele locuri încântătoare, pe unde şi-au purtat paşii moşii şi strămoşii scriitoarei, aducându-ne acasă la început de lume, ca o taină de comuniune cu originile noastre, fiind o călătorie în spaţiul copilăriei spre lumea în care şi-a proiectat eul. Scoate în faţă caracteristicile săteanului de pe Scrada, ca simplitatea, decenţa, răbdarea, cumpătarea, dar şi răzbunarea pe cei ce le încalcă tradiţia şi le răpeşte dreptul de proprietate, ca stăpâni pe cele agonisite de la înaintaşi. Uneori se iveau neînţelegeri între săteni, chiar şi în sânul familiei sau în relaţiile cu  păstorul spiritual sau cu primarul comunei, deoarece nu toate le era pe plac în  privinţa plugăritului, a oieritului sau chiar la zilele de voie bună, respectiv hora satului, nunta, claca etc. Toate se rezolvau pe cale paşnică, de către Sfatul bătrânilor, instanţa de judecată a satului.

În familie, copiii ştiau de frică din vorbele  părinţilor şi uneori de teama  jordiei, ce era păstrată după grindă şi folosită în caz de neascultare.

Jânoveaţă, Jânoveaţă / legată cu aţă / să te-ntorci / să nu te suci / mintea la Ion să i-o aduci./

Izbucnirea primului război mondial a sărăcit satul, au rămas femei văduve şi atâţia copii orfani. Femeile au ţinut şi locul bărbatului, au condus carul şi plugul, aşa cum spun versurile  unui fiu al satului, Emil Precup.

       Ies plugurile din sat / fără de nici un bărbat / şi pleacă către ogor / moşnegii cu nepoţii lor./

Personajul central din cartea de faţă, Dumitru, s-a stins în Galiţia în anul 1915, iar copiii au rămas cu veşnicul strigăt „Unde este tata?”.