Opinii

Cine este pescar sau vânător şi trece precum Sadoveanu altădată prin părţile unde curge Şieul, ar avea multe de spus despre lipsa de grijă a oamenilor vizavi de natura pe care le-a dat-o bunul...
Există o zicală, la poporul român, „Vai de omul care vorbeşte singur, pe drum” şi care reflectă situaţia gravă în care se află o persoană din punct de vedere material, social, psihic etc., factori...
Intenţionat, primul cuvânt din titlu l-am lăsat în forma lui de pe vremea lui Caragiale, iar al doilea substantiv l-am scris potrivit limbii române standard. Amândouă cuvintele acoperă două hălci...
Semnalăm apariţia, numărului 7-12/2009, al Revistei Secolul 21, Publicaţie periodică de sinteză, editată de Uniunea Scriitorilor din România şi Fundaţia Culturală Secolul 21, volum ce este...
În data de 5 februarie 2010 se împlinesc 57 de ani de când a decedat în temniţa Sighetului Marmaţiei unul dintre marii luptători pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 , de trei ori prim ministru...
„Eu i-aş lăsa în pace, dar nu mă lasă ei pe mine!” (Ion Creangă – aproximativ).
Prin anul 2009, prin luna noiembrie, propuneam spre dezbatere o temă referitoare la circulaţia unor produse Magyar Posta, în teritoriul de Nord-Vest românesc cu mult înainte de samavolnicul dictat de...
„Ridicaţi ochii spre cer,şi priviţi în jos pe pământ!Căci cerurile vor pieri ca un fum,pământul se va preface în zdrenţe ca o haină,şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte;dar mântuirea Mea va...
În acest serial am demonstrat în trecut cum sufletele pot fi legate prin gânduri comune, fapt care explică fenomenul conştiinţei globale. Coerenţa gândurilor şi efectul asupra realităţii fizice se...
Nu am început să citesc de la trei ani, nu citeam Jules Verne pe clasa a doua (trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut niciodată Jules Verne), nu-mi petreceam orele libere citind bibliografia primita...
Graţie Conducerii Redacţiei Ziarului RĂSUNETUL, Domnul Vasile Tămaş, dar şi a evenimentelor sincrone din Univers de care beneficiem toţi prin grija lui Dumnezeu, în toamna anului 2009 am cunoscut-o...
Ne-am obişnuit, din păcate, să luăm în derîdere unele ştiri mai „năstruşnice”. Iar aceasta pentru că nici „externaliştii” noştri nu apasă decît pe acele pedale ce nu aduc nici un fel de atingere...
In memoriam George Gavriluţiu Pe profesorul George Gavriluţiu l-am văzut pentru prima dată în toamna anilor 1977 sau 1978. Pe atunci eram profesor în localitatea Parva. Trebuia să fiu prezent la...
Dincolo de semnificaţia lui sentimentală, intimă şi memorialistico- familială, albumul, atunci când este vorba de un scriitor, are şi una istorico-literară. Îmbinând imaginile fotografice cu texte...
Vin zăpezile. Veşnicia îmbracă sumane albe. Sfârşit de ianuarie. Luna Eminescului este pe...
,, În această cărticică s-au adunat visurile copiilor, toate emoţiile pe care le-a declanşat începutul anilor de şcoală, toată dragostea lor pentru...
Poate e prea repede să scriu despre George Gavriluţiu, deşi, după ce l-am vizitat la spital, mi-am spus în sinea mea, foarte-foarte întristat: Doamne, iar voi scrie un necrolog despre un prieten. Se...
Din fericire, autorul acestor note de reporter, nu se află decît în preajma ... nunţii de aur. Şi, cu evlavie mărturiseşte că, pînă în momentul în care, un bun amic, respectiv, inginerul comelfist...
Fiecare intelectual doreşte să ştie cât mai mult despre fenomenele paranormale, curiozitatea şi ambiţia a împins pe unii ca să studieze şi mai la urmă să experimenteze.
Luând marţi dimineaţa ziarul de faţă, nu mică mi-a fost surpriza să văd că în paginile cotidianului nostru reapare rubrica ”La noi” şi numele scriitorului, publicistului şi profesorului Cornel...
În afara unor lucrări de „specialitate” de pe vremea lui Moş Teacă (totuşi, pe atunci filatelia era „mişcare de mase”, de unde se vede că tot răul are şi un zi de bine), care mai mult încurcă şi...
Mircea Lungu este unul din poeţii semnificativi ai spaţiului de la Pontul Euxin şi nu numai. În cartea de poeme, apărută în 2009, la Editura Ponto din Constanţa, aflate sub lumina lirică a lui Walt...

Pagini

Subscribe to Opinii
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5