La Bistriţa

Orăşelul copiilor – un fiasco!

Păstrând tradiţia, municipalitatea a dat de veste că “se deschide”, cum era miercuri, 17 decembrie, mult doritul “orăşel al copiilor”. În Parcul municipal, unde de ani de zile (şi pe vremea lui… Moş Gerilă) în aceste momente premergătoare sărbătorilor se amenajează, într-un mod convenţional, aleile pentru a-i primi pe copiii Bistriţei.

De data aceasta, în anul de graţie 2008, nici ţipenie de om la ora anunţată – 11,00, pentru oficierea de către – cine altcineva decât primarul urbei – dl. Ovidiu Creţu a inaugurării orăşelului.

Sobrietatea îşi dă mâna cu superficialitatea, asta poţi să spui mergând în orăşelul copiilor. Ca la “pomul lăudat”, nici măcar vreun brăduţ împodobit, prin preajmă! Mai anul trecut, aleea principală era, cât de cât, populată cu panouri, personaje din poveştile pentru copii. Ceea ce mai salva din “stereotipia bistriţeană” în materie de “Orăşel al copiilor”. Dar acum, doar hinte şi alte câteva obiecte din recuzita mobilierului specific locurilor de joacă din oraş. Obiecte care nu stârnesc un interes deosebit copiilor. Pentru că aşa ceva văd şi au la îndemână, în oricare dintre cartierele Bistriţei.

Un trenuleţ de vacanţă, cu vagoane miniaturale, aştepta… startul! Ora 11,30. Mecanicul n-avea decât să-şi frece mâinile, când pe aleea de sus, când pe aceea de jos…

În timpul acesta, în sala de spectacole a Centrului Municipal de Cultură copiii de la grădiniţe din oraş prezintă un spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă. În sală cântecele încălzesc inima şi atmosfera, spectatorii sunt în mare parte tot ei, copiii, şi chiar părinţi şi bunici.

Câţiva salariaţi din serviciile primăriei pregătesc pacheţele cu daruri. E aşteptat primarul pentru această festivitate…

Ce se va întâmpla însă, în “orăşelul” ce va fi deschis, ce vor găsi cei mici în micul lor imperiu bistriţean?

Să fie de vină, criza… recesiunea pentru sărăcia decorurilor şi a ofertei edililor municipali?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5