Oraşul Academicienilor va avea STEMĂ

Primarul oraşului Năsăud, inf. Dumitru Mureşan, şi-a propus ca în acest an, urbea să aibă stema ei, mai ales că legislaţia europeană obligă la aceasta, dar şi legislaţia României prin HG nr. 25/2003. În acest sens, s-a apelat la istoricii năsăudeni: academician Dumitru Protase, scriitorul doctor în istorie Teodor Tanco, precum şi doctor în istoria Vasile Tutula, spre a se reînvia tradiţia de a avea steagul cu stema oraşului. De asemenea, autorităţile locale se consultă cu firme de heraldică autorizate, pentru a se folosi însemnele heraldice în conformitate cu dispoziţiile legale.

Aşa cum specifica edilul şef al oraşului Năsăud, se fac toate demersurile legale pentru comandarea, proiectarea, însuşirea şi aprobarea stemei oraşului Năsăud, ţinând cont că orice dosar de cerere de finanţare din fonduri europene depus, trebuie să aibă în conţinutul lui şi stema localităţii, altfel dosarul se consideră a fi neeligibil.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5