Oraşul Beclean va străluci şi noaptea

Administraţia publică locală din Beclean are în vedere atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru înlocuirea actualului sistem învechit de iluminat public al oraşului cu un nou sistem modern şi ecologic de iluminat public local.

Administraţia publică locală beclenară are în lucru în această perioadă mai multe proiecte importante pentru modernizarea infrastructurii urbane şi pentru modernizarea oraşului. Prin majoritatea proiectelor aflate în derulare, în diferite etape procedurale, vor fi accesate fonduri europene nerambursabile prin diverse axe prioritare ale Programului Operaţional Regional 2014-2020, urmând să fie dezvoltate investiţii şi obiective care în următorii ani vor transforma în totalitate oraşul într-o localitate modernă, la un nivel comparabil cu alte oraşe europene.
În cadrul acestor priorităţi ale administraţiei locale beclenare se încadrează şi realizarea unei reţele urbane de iluminat public ecologic, cu leduri economice, sistem de iluminat public care va înlocui în întregul oraş şi în cartierele aparţinătoare actualul sistem de iluminat public. Odată cu apariţia unor soluţii moderne de iluminat public stradal, mult mai economice, se pot implementa proiecte comunitare prin care se vor face economii substanţiale la bugetul local, în ceea ce priveşte costurile iluminatului public. Aceste modernizări se vor face de asemenea şi în cele două noi cartiere ale oraşului: zona rezidenţială Podirei şi cartierul de cabane. Proiectul va fi realizat cu cele mai moderne soluţii de lampadare , cu leduri economice şi cu îngroparea cablurilor de transport a energiei electrice.
Există o oportunitate de a schimba tot iluminatul public din oraş prin accesarea fondurilor europene, pe o axă prioritară din Programului Operaţional Regional 2014-2020 cu privire la electrificare şi iluminat ecologic, prin care se estimează posibilitatea ca oraşul Beclean să aibă posibilitatea de a accesa fonduri în valoare de 19.200.000 lei din fonduri europene nerambursabile.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]