Oraşul cu un singur locuitor

Augustin Ostace

În organizarea Centrului Judeţean pentru Cultură a avut loc, la Sinagoga din Bistriţa, un concert de muzică şi poezie susţinut de artişti francezi, care în acest fel au celebrat Zilele Francofoniei în România.
În deschidere a luat cuvântul directorul centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Gavril Ţărmure, care într-o franceză impecabilă a făcut o scurtă prezentare spectacolului conceput de autorul român de la Paris, Matei Vişniec.
Desigur că punctele de vedere asupra spectacolului pot să difere în funcţie de predominanţa poetică sau muzicală a fiecăruia dintre noi, dar, ca element esenţial, aş remarca o binecuvântată continuare a şansonetei franceze din perioada postbelică, care a avut ca artişti recunoscuţi pe plan mondial nume ca Jacques Brel, Charlers Aznavoud sau Edith Piaf.
Este îmbucurător că Societatea de Concerte Bistriţa, fondată de d-na Mihaela Ţărmure şi d-nul Gavril Ţărmure, continuă o tradiţie de cultură şi de spiritualitate la Bistriţa, reconectând burgul nostru multimilenar la valorile perene ale Europei Occidentale.
Faptul că la Bistriţa s-a creat un Matrix de muzică clasică îmbinată cu poezia, este un model care nu trebuie abandonat niciodată fiindcă fără aceste elemente ontologice ale creativităţii din uman orice oraş sau burg îşi pierde substanţa sa de spirit şi visare putând deveni nu numai un oraş cu un singur locuitor, dar chiar un oraş fără niciun locuitor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5