Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști, după ce un bărbat şi-ar fi agresat bunica din Şieu

La data de 23 ianuarie a.c., o femeie, de 76 de ani, din Șieu, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în cursul lunii decembrie 2018, ar fi fost agresată fizic de nepotul ei, un bărbat de 35 de ani. După analizarea și evaluarea situației, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au emis un ordin de protecție provizoriu.

De asemenea, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de violență în familie, urmând a fi dispuse măsurile legale, prin unitatea de parchet competentă, se arată în comunicatul IPJ BN.

****

Începând cu 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

 

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]