Pagini din istoria ascunsă (IV)

Astfel, plecând de la un timbru, care prin esenţa sa este în aceeaşi măsură hârtie de valoare şi document istoric, am ajuns până în Valea Indului unde populaţiile din cetăţile Harappa şi Mohendjo-Daro şi-au părăsit brusc aşezările de frica arienilor, năvălitorii invincibili. Cine erau arienii?

Dacă ar fi să dăm dreptate adepţilor teoriei rasei superioare am putea fi suspectaţi că furnizăm apa la moara adepţilor teoriei poporului ales. Ambele teorii par a fi deopotrivă de inconsistente (ori de consistente), dar şi de contraproductive. Chiar dacă locuitorii Danemarcei ar putea să fie DANI, cei ai Germaniei, DEUTSCHI, iar cei ai României, DACI – popoare având acelaşi izvor – o teorie elitistă asupra subiectului acesta nu pare să fie necesară.

Propaganda iredentistă a funcţionat virulent încă imediat după Trianon şi a pregătit situaţii „deja vu” în arealele pe care revanşardismul maghiar urmărea să le integreze unei Ungarii intrate în istorie în urmă cu nici un mileniu. Ce înseamnă un mileniu de istorie, raportat la cincizeci de milenii de istorie?

Noi, românii, am „beneficiar” de „istoria” de sorginte iudeo-muscălească, distilată în laboratoarele Kremlinului, adusă aici şi impusă cu forţa, drept istorie naţională de către Visinski în 1947. În 50 de ani am fost terorizaţi să uităm o istorie, a noastră, de 50 de milenii. Între timp am fost „nevoiţi” să învăţăm o istorie a nimănui, făcătură viclenească, declarând-o cu inconştienţă de slugi flămânde „istoria Românilor” (sic).

Versificatorul zice că „pe pământul vechi Dacii/ când mai mare, când mai mic”, toţi cei care au venit pe aici au furat câte ceva; niciunii n-au adus aici altceva decât mizerie, durere şi lacrimi.

Doar astfel s-a putut naşte povestea păsării PHOENIX; indestructibila pasăre PHOENIX!

În încheiere, prezint un facsimil de pe hârtia patriei misterioasei păsări PHOENIX (vezi lt.col.Alesandru Dutu, Constantin Botoran, Mihai Retegan: TRANSILVANIA ÎN EVOLUŢIA RELAŢIILOR ROMANO-UNGARE, o abordare mai puţin cunoscută, Bucureşti, 1993), fig.1.

-fin-

Mihai Lucian Valea