PAGINI NOI DESPRE MEMORANDISTUL ȘI PROTOPOPUL GHERASIM DOMIDE

Istoria ținutului transilvan în care Dumnezeu ne-a rânduit să ne ducem traiul în trecătorul nostru drum spre cele veșnice reține, încă din începuturi, și chipuri luminoase ale unor rodneni care s-au dăruit cu toată forța lor luptei pentru păstrarea neștirbită prin veacuri a ființei neamului românesc și a credinței sale strămoșești. O datorie sacră a celor ce venim după ei este aceea de a scoate la lumină noi și noi amănunte despre felul în care ei au înțeles să-și aducă obolul în această îndelungă înfruntare cu vicisitudinile unor vremi potrivnice, pentru continua propășire economică, socială și culturală a românilor și a bisericii lor în acest colț de Transilvanie străveche.
Deloc întâmplător, pe o astfel de cale nu ușoară s-a încumetat să pășească și preotul ILIE PIORAȘ, fiu și el al Rodnei, atunci când a ales să scoată din umbra arhivelor la lumină documente semnificative despre activitatea cu totul remarcabilă în plan bisericesc , ca protopop greco-catolic de Bistrița, a celui care a rămas în istoria transilvăneană mai ales ca memorandistul GHERASIM DOMIDE. Spun deloc întîmplător, căci preotul Ilie Pioraș a avut în familia sa, cunoscută și respectată la Rodna, exemplul tatălui său, diacul de vrednică amintire Pamfir Pioraș, cel care niciodată nu s-a dat în lături de la înfruntarea încercărilor vieții. Harnic gospodar, priceput la toate, părinte bun pentru cei patru fii, s-a achitat cu aceeași pricepere și dăruire sufletească și de îndatoririle bisericești, rezultate remarcabile înregistrând în pregătirea a generații și generații de coriști „prin multă, multă muncă, dublată de talentul său inegalabil care nu l-a îngropat, ci l-a înmulțit în ogorul stranei și al corului bisericii din Rodna, spre coborârea cerului în armoniile sale dumnezeiești în sufletul fiecărui credincios prezent la sfintele slujbe”.(Cf. Prof. Emilian Moldovan, Diacul de la Rodna – in memoriam Pamfir Pioraș, în „Cetatea Rodnei”, nr.16, aprilie 2011, p. 20-21).
Născut la Rodna, la 7 martie 1962, după studiile gimnaziale de aici, Ilie Pioraș urmează cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș (1978-1983), iar apoi pe cele ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu. După absolvire, se căsătorește cu învățătoarea Leontina-Ana Cotu (venită și ea dintr-o bună familie rodneană, cu bunici și părinți credincioși și foarte devotați bisercii) și este numit preot, în 1988, în Parohia Berechiu, Protopopiatul Ineu, Episcopia Aradului, de unde, în 1992 , se transferă în Parohia Perișor, Protopopiatul Năsăud, pentru ca apoi, din anul 2001 și în prezent, să păstorească credincioșii din Parohia Șieu-Măgheruș, Protopopiatul Bistrița.
Recentul său volum, Memorandistul Gherasim Domide – Protopop al Bistriței, Editura ȘCOALA ARDELEANĂ, Cluj-Napoca, 2017, o carte substanțială, de 200 de pagini, nu este prima lucrare a autorului în cauză. Preotul Ilie Pioraș a colaborat, în 2014, la publicarea studiului ,Minimonografie Valea Măgherușului, iar în 2016 publică volumul Valea Măgherușului – Biserica și Școala, Editura George Coșbuc, Bistrița.
În Cuvântul înainte la volumul pe care îl prezentăm aici, Protopopul de Bistrița Pr. Alexandru Vidican apreciază „strădania părintelui Ilie Pioraș, precum și curiozitatea culturală de-a scormoni printre teancuri de documente, scoțând la lumină și neuitare personalitatea marelui om al Bisericii și Neamului, Gherasim Domide”. Urmează un succint Argument al autorului, în care acesta afirmă, cu deplină îndreptățire că „În societatea românească din Transilvania de până la Marea Unire din 1918, Biserica a fost cea care a apărat drepturile românilor, i-a susținut și i-a reprezentat”. Afirmația se susține, aș adăuga eu, și prin faptul că marea majoritate a reprezentaților mișcării iluministe transilvănene de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea cunoscută sub numele de Școala Ardeleană – cea care a luptat pe multiple planuri pentru emanciparea culturală, socială, economică și politică a românilor din Transilvania acelor timpuri – era alcătuită din ierarhi și preoți ai Bisericii Greco-Catolice Unită cu Roma, alături de alți reprezentanți ai intelectualității ardelene. În acest spirit au fost educați toți slujitorii bisericii și în deceniile de până la 1918, și pe astfel de urme a călcat și preotul rodnean Gherasim Domide. Pe bună dreptate, cercetând în Arhivele Naționale, Direcția Județeană Bistrița-Năsăud, autorul volumului se arată impresionat de mulțimea de documente „Întocmite și scrise cu mâna de Protopopul Gherasim Domide, între anii 1901-1909” și care fac dovada unei activități deosebit de bogate a acestuia în domeniile administrativ-bisericesc, cultural, social, economic, școlar și politic.
Cuprinsul propriu-zis al cărții este structurat în 15 capitole, urmate de Bibliografie și Anexe.
În primul capitol, Înființarea protopopiatului greco-catolic Bistrița, după o scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente din Transilvania între secolele XI-XVIII, autorul notează prima știre, din anul l780, despre organizarea protopopiatului greco-catolic Bistrița, întâi cu sediul în bisericuța de lemn a românilor, de pe actuala stradă a Crinilor, iar din 1895, în fosta mănăstire a Minoriților (Biserica Ortodoxă de la Coroana), unde va funcționa și protopopul Gherasim Domide. Prima formă de organizare a protopopiatului greco-catolic de Bistrița apare, începând cu anul 1835, sub numele Districtul Arhidiaconal Bistrița, sub jurisdicția Blajului, iar apoi va aparține de episcopia de Gherla, înființată în 1853. În 1858 ia ființă Preparandia din Năsăud, școala de învățători confesionali, Năsăudul devenind în timp al doilea centru cultural al Transilvaniei după Blaj. În 1859 se deschide Seminarul Teologic din Gherla, unde vor fi pregătiți și viitorii preoți din Tractul Bistriței, condus, între 1901-1909, de protopopul Gherasim Domide, al treilea pe lista celor șase protopopi greco-catolici de Bistrița până în 1948. Deși preoții trăiau în mare majoritate în situații economice precare, câștigându-și pâinea „în cea mai grea sudoare a feței lor”, arând, săpând, secerând, cosind, mergând în pădure, la moară și la târg, în ciuda vitregiei vremurilor, „exista o strânsă conlucrare între popor și preoți, atașați idealurilor națiunii române”, bistrțenii fiind prezenți în mișcarea pentru drepturile românilor din 1771 (Supplex Libellus Valachorum), în Pronunciamentul de la Blaj din 1868 și în Memorandumul din 1894, cel în care preotul Gherasim Domide este profund implicat.
Lăsând analiza și interpretarea lor „în seama specialiștilor”, autorul prezintă în al doilea capitol, „Arhivele Naționale Bistrța-Năsăud: Fond Vicariatul Rodnei, Dosar 435: „Bilanțul activ și pasiv al parohiilor din vic. Rodnei pe a. 1880” o serie de documente, dintre care ne atrage atenția cel din 7 martie 1881, când „Este instalat, în fața mulțimii poporului, preotul cooperator Gherasim Domide” în parohia Rodna, precum și cel intitulat „Informațiune despre Statutul, viața și moralitatea preoților din Vicariatul Rodnei, parohia g.c. Rodna”, în care parohul local, preotul Clemente Lupșaiu, și preotul cooperator Gerasim Domide primesc aprecieri foarte bune la toate capitolele.
Cel de-al treilea capitol, Gherasim Domide – date biografice, prezintă, în paginile 16-22, principalele evenimente din frământata viață a acestui vrednic erou al Rodnei, de la nașterea sa, din 19 ianuarie 1856, până la trecerea la ceruri, la 16 decembrie 1909: școala primară din Rodna, gimnaziul din Năsăud, ca bursier al Fondurilor grănicerești, absolvirea teologiei, în 1880, căsătoria cu fata prim-pretorului din Monor, Elisabeta Salvan (moartă după doar trei ani, lăsându-i orfani pe copiii Leonida și Elena), numirea, în 1881, ca preot capelan la Rodna (unde îl are colaborator apropiat pe învățătorul Silvestru Mureșan și unde organizează Societatea de împrumut și păstrare Rodna Veche, devenită apoi banca Fortuna), sprijinul dat înființării Asociației Culturale „Casina Română din Rodna”, intrarea în lupta pentru drepturile românilor ca membru în Comitetul executiv al Partidului Național Român ș.a. În 1892, la Sibiu, s-a adoptat textul „Memorandumului” către Curtea imperială de la Viena, din delegația căruia face parte și preotul Gherasim Domide , fapt pentru care va fi condamnat de autoritățile maghiare la doi ani și șase luni de închisoare de stat. Din temniță el va scrie: „nu este putere omenească ce să ne clatine din gloriosul loc al luptei pentru lege, limbă și neam”. Este grațiat la 15 septembrie 1895. La 21 iulie 1901, Episcopia de Gherla îl numește Paroh și Protopop al Bistriței, funcție deținută până în 1909, când, cu o lună înainte de a muri, în noiembrie, este numit Vicar la Năsăud. A trecut în veșnicie la vârsta de 54 de ani, după 29 de ani de preoție, la 16 decembrie 1909, fiind înmormântat în cimitirul greco-catolic din Bistrița, de pe actuala stradă a Crinilor.
Următoarele 12 capitole cuprind numeroase documente de arhivă privind Activitatea administrativă-bisericească (Lucrarea în parohii: corespondență, circulare, vizite canonice, adunări generale, Senatele bisericești și Senatele școlare etc.), p. 24-80; Vizite canonice, p.82-83, Intervenții în afara protopopiatului, p. 84-85; Conferințe preoțești, p. 86-100; Activitatea culturală, p. 101-105; Astra, p.106-108; Societatea pentru crearea unui fond de teatru român – Corespondență Gherasim Domide, Iosif Vulcan, p. 109-120; Clubul Național Român, p. 121-124; „Memorandul”protopopilor și preoților din Dieceza Gherlei, p. 125-129; Circulare protopopești și episcopale, p. 130-139; Contribuția preoților la fondul diecezan, p. 141- 145; Activitatea socială, p. 146-164; Activitatea școlară, p.165- 180. Toate aceste extrase de arhivă evidențiază convingător o laborioasă activitate pe diverse planuri a unui preot dăruit cu toată ființa sa conducerii cu deplină competență și conștiinciozitate exemplară a protopopiatului bistrițean. Parcă ni se adresează nouă, celor din alt mileniu, cuvintele acestui vrednic între vrednicii Rodnei rostite în 1902, la Bistrița, în Cuvântarea de deschidere a Adunării Societății pentru crearea unui fond de teatru român: „Dumnezeu ve întărească puterile sufletesci și trupesci, pentru de a potea munci și mai departe spre binele și înaintarea neamului iubit, prin lățirea culturei și a luminei în mijlocul poporului nostru”.
După pagina de Bibliografie, urmează un număr de 16 anexe, care ilustrează și ele diverse aspecte ale unei activități exemplare a celui care a fost memorandistul și protopopul greco-catolic al Bistriței GHERASIM DOMIDE. Iar autorului cărții, preotul Ilie Pioraș, îi adresăm calde felicitări pentru strădania încununată cu acest merituos volum.