Până unde duce obrăznicia

Comuna Josenii Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud, revendică în instanţa judecătorească carierele de piatră din satul Dornişoara, comuna Poiana Stampei, după anumite acte întocmite în timpul ocupaţiei austro-ungare, de pe vremea lui Maria Tereza.

După ce ne-au luat pădurile grănicereşti, în loc să fie mulţumiţi că prin Legea 400 s-a împărţit în părţi egale 1/2, ca să se stingă conflictul care era pe cale să ducă la vărsări de sânge şi pierderi de vieţi omeneşti, acum s-au gândit să ne ia şi carierele de piatră unde mai puteau lucra oameni localnici din satul Dornişoara.

Deşi carierele sunt pe raza administrativ-teritorială a judeţului Suceava, ardelenii s-au adresat instanţelor din Bistriţa şi Cluj pentru a fi susţinuţi să obţină ceea ce nu le aparţine lor.

Dacă vor să ne ia toată averea, atunci să ia şi populaţia, care să aibă unde munci şi cu ce trăi, iar ca distanţă până la Bistriţa sunt 60 km, iar la Suceava 140 km.

Suntem pregătiţi să deschidem noi acţiune judecătorească şi dacă este nevoie vom ajunge chiar până la tribunalul internaţional pentru a ne face dreptate, pentru că munţii şi pădurile de pe raza administrativ-teritorială a comunei Poiana Stampa sunt ale noastre şi trebuie să rămână urmaşilor noştri, iar celor nemulţumiţi să le ia Dumnezeu darul. Pentru că ardelenii au luptat împotriva noastră, fiind înrolaţi în armata austro-ungară, unde munţii sunt plini de oseminte şi pământul udat cu sânge, cimitirele şi mormântul eroilor stau mărturie pentru ceea ce a fost în vremurile de demult, iar noi avem dovezi încă din anul 1410, de pe vremea lui Alexandru cel Bun, că aceste păduri au fost ale noastre.

Cerem ajutor Prefecturii Suceava, Consiliului Judeţean, pentru a ne asigura asistenţă juridică, să nu ajungem la conflicte care pot avea urmări grave.

Primar,

Elisei Todaşcă

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5