Liviu - Simion Pop

Papa Ioan Paul al II-lea, azi fericit - mâine sfânt

cel mai mare şi iubit papă al tuturor timpurilor - de origine română -

R O M A  -  R O M A N I A  -  R O M A

 

          Anul 2013 a fost anul, când s-au împlinit 1900 de ani de la înălţarea Columnei lui Traian la Roma: 12 mai 113 - 12 mai 2013, Traian fiind primul împărat roman născut în provincie, respectiv în Italica (azi Sevilla) în regiunea Beatica (numele provenind din beatus, care în latina literară înseamnă fericit). La 25 martie 101, s-a făcut sacrul anunţ (bunavestire) de a integra Dacia în gloriosul Imperiu Roman, fapt ce s-a petrecut peste 5 ani la 106, când Dacia va intra prin integrarea în Imperiul Roman în sacra latinitate, numele de român provenind din cel de roman (l. latină - romanus), dând forţă şi durabilitate nobilului popor român. După cum spuneau cei trei corifei ai Şcolii Ardelene - Petru Maior, Gheorghe Şincai şi Samuil Micu: „Mare lucru este a fi născut român!” Într-adevăr, mare lucru este a fi născut Român. După cum spunea marele şi inegalabilul papă, Papa Ioan Paul al II-lea, în cursul vizitei făcute în România, în zilele de 7-8-9 mai 1999, în pragul mileniului III: „Am venit în aceste zile să aduc omagiu poporului român, care în istorie este semn al iradierii civilizaţiei romane în această parte a Europei!”

          Şi tot Papa Ioan Paul al II-lea, ca şi cap al Bisericii Catolice, cu centrul în ROMA, va adresa un salut călduros centrului catolicismului românesc Blaj, tot cu ocazia zilelor de 7-8-9 mai 1999, când se afla în România, în pragul anului 2000: „Consider providenţial şi plin de semnificaţie faptul că celebrările celui de-al treilea centenar (4 septembrie 1700 - 4 septembrie 2000) coincid cu Marele Jubileu al anului 2000. Acea unire purta cu sine ecoul secolelor de istorie şi de cultură ale poporului român. Aceste istorii şi culturi, tocmai acea unire, le-a adus o contribuţie de mare semnificaţie, cum arată şcoala născută în acel Blaj (prima şcoală sistematică românească din întreg spaţiul românesc) pe care acelaşi Eminescu l-a salutat nu întâmplător, ca Mica Romă”.

          De unde atâta ataşament la idealurile româneşti? De unde atâta dorinţă de a vizita ROMÂNIA? De unde? Din conştiinţa originii române!!! Prin latinitate: ROMA - ROMANIA - ROMA.

          Papa Ioan Paul al II-lea va fi primul papă, în venele căruia curgea sânge românesc, din acei Români, care în transhumanţa lor ajunseră în sudulPoloniei, în Beskizii Poloniei (Carpaţii Poloniei), în căutare de nutremânt pentru turme, din acei păstori din nord-vestul Transilvaniei şi Moldovei, care trecură vechile fruntarii ale Moldovei peste Ceremuş până la izvoarele Oderului, începând din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Cu timpul, transhumanţa valahă (românească) va merge în direcţia Lublin - Luck, trecând prin codrii Landomierzului spre muntele Sfintei Cruci. Acele prime valuri ale transhumanţei valahe, ale transhumanţei româneşti, au precedat până şi acele cunoscute colonizări din Polonia Mică (Malo Polska), încât în anii 1334-1335, la curtea prinţului de Halícz îl aflăm pe Borisco Caracula şi pe Alexandru Moldaovici, iar la Przemysl, datorită colonizării Văii Sanului cu păstori munteni şi moldoveni, funcţiona în 1353, episcopul Chiril Valahul (Kirylo Woloszyn), fapt atestat de istorcul polonez Lukasik, în cartea sa scrisă în limba franceză: „Pologne et Roumanie”.

          Printre numeroasele fapte consemnate de cercetătorii istorici ai Polonei este de reţinut acordarea de către Ladislaw de Pole în 1378 supusului său Ladomir Valahul (Ladomir Românul) a câmpului deşert din Hodle Pole, pentru a fonda pe el un sat sub jurisdicţie valahă (românească).

          Asemenea detalii legate de colonizarea sudului Poloniei sunt numeroase, identificându-se peste 500 de localităţi fondate de păstori români într-un interval de trei secole, printre cae şi satul Czaniec, localitate în care s-a născut la 1788 străbunicul Papei Ioan Paul al II-lea, Bartolomei Wojtyla (adică Bartolomeu Voitilă) şi multe din rudele sale.

          Există, de asemenea, documente care atestă prezenţa Românilor în zona Podhale, pe păşunile situate de-a lungul râului Raba până la Myslienice, precum şi pe vârfurile munţilor spre Skawa până la Wadowice.

          De relevat faptul, căci Românii prezenţi în acest sud al Poloniei sunt menţionaţi pentru prima dată la 1548 ca şi producători de postavuri şi învelitori.

          Despre funcţionarea dreptului valah în cadrul comunităţilor de păstori români se aminteşte pentru prima dată la 1378, când s-a fondat localitatea Hodle Pole.

          În fruntea comunităţii de Români se afla un cneaz, care era reprezentantul oficial al populaţiei româneşti, împărţită pe clase de luptători, principala obligaţie ai membrilor activi ai acesteia fiind aceea de a participa la expediţii militare, cu câteun cal bun, călăreţii fiind înarmaţi cu arcuri şi săgeţi. Se cunoaşte arta Românilor în mânuirea acelor arme moştenite de la daci şi romani, un episod foarte concret fiind cel legat de participarea unor formaţiuni de arcaşi moldoveni ai lui Alexandru cel Bun la luptele polonezilor contra invadatorilor teutoni, arcaşi care se evidenţiază în acele lupte sângeroase.

          Comunităţile româneşti din sudul Poloniei au efectuat numeroase prestaţii în natură, oferind oştenilor ieşiţi din aceste comunităţi: oi, capre, brânză şi chiar bani.

          Cnejii comunităţilor româneşti aveau în sarcină atât puterea administrativă cât şi pe cea judecătorească.

          Există un document de la 1390, în care se vorbeşte de Giurgio din Stupnica, numit voywoda valachorum, care judeca în principal la nivel superior procese juridice; dar asemenea cazuri au fost desigur, numeroase în diverse perioade ale istoriei.

          Sunt situaţii datând din secolul al XVII-lea, când nobilii polonezi transformară unele colonii româneşti de păstori în aşa-numitele glebae adscripti. „Ius valachicum” (Dreptul românesc) va funcţiona în Polonia până în secolul al XVIII-lea, când s-a cimentat o formă distinctă de exprimare a acestei comunităţi româneşti, care nu şi-au uitat nicicând originea lor românească; de altminteri se ştie, se cunoaşte faptul, căci străinii i-au numit pe Români vlahi, valahi, volohi, distingând cu aceste nume populaţia romanică din regiunea respectivă.

          Ungurii ne-au spus oláh precum italienilor cărora le-au spus olász, Românii transilvani schimbându-şi porecla în renume, precum acel mare învăţat Nicolaus Olahus.

          Aşa fusese acel episcop al Românilor din sudul Poloniei, Chiril Valahul, care dădu un nume de glorie numelui său de român.

          Din acei bravi Români existenţi în acel sud al Poloniei se va naşte Franciszek Wojtyła, născut în 1826 la Czaniec, judele comunităţii româneşti (Iudex communitatis - în limba latină, limba oficială a Evuli Mediu, în care românii stabiliţi în acele părţi vor fi recunoscut limba străbunilor romani).

          Numele Wojtyła cu anumite deformaţii de scriere şi de pronunţie este foarte frecvent în documentele Evului Mediu polonez, în zonele locuite de colonişti români.

          Sufixul -ila, ilă, se remarcă printr-o mare frecvenţă în nume româneşti precum: Vintilă, Voicilă, Ochilă, Sărsăilă, Băncilă, Mihăilă şi chiar Voitilă. Aceste exemple duc la concluzia clară, căci numele de Voitila (Wojtyła) se regăseşte în numel de Voitilă, nume tipic românesc, atât de frecvent consemnat în secolele trecute chiar şi în poveştile româneşti (de exemplu în Harap Alb precum Setilă, Flămânzilă, Lăţi-Lungilă, etc.)

          De altminteri sufixul ila îl regăsim şi în alte nume romanice precum în italiană sau spaniolă cum ar fi Davilla, Villa, respectiv Manila, Danila, etc., ceea ce exprimă o latinitate clară a celor ce îl poartă.

          Aşadar, localitatea Czaniec, în care s-au născut străbunii viitorului papă, era o comună românească precum toate cele aproximativ 500 fondate pe teritoriul Poloniei din Evul Mediu timpuriu, ale căror denumiri româneşti sunt consemnate de renumiţi specialişti în toponomia poloneză precum Kasina (de la caş), Petrowce (de la pietre), Pisculice (de la pisc), Stanka (de la stâncă), Turbacz (de la turbat), Sekatura (de la secătură), Czuta (de la ciută), Czerbul (de la cerb), Waratyk (de la văratic), Tomnatyk (de la tomnatic), Paszuna (de la păşune), Mierdyzna (de la merinde), Brynziakowka (de la brânză), Urdowa (de la urdă, atât de româneasca urdă, netraductibilă în alte limbi), sau Wadowice (de la vad), leagănul familiei Papei Ioan Paul al II-lea.

          Acesta este adevărul, adevăr apărat de Papa Ioan Paul al II-lea, care spunea: „nu există niciodată motiv pentru a te teme de adevăr!”

          Multe din aceste constatări au fost obţinute de un mare specialist în limba şi cultura Poloniei, Nicolae Mareş, traducător a multor opere ale scriitorilor polonezi printre care şi opera Papei Ioan Paul al II-lea, fost ambasador al României în Poloniaşi fost ataşat cultural al României la Vatican.

          În anii imediat următori instalării Papei Ioan Paul al II-lea, un istoric polonez, prezent la Vatican, a cerut ataşatului cultural al României la Vatican, Nicolae Mareş, arborele genealogic al Sfântului Părinte, descifrând în numele Suveranului Pontif originea românească, latină a acestuia, din Roma, în zonele locuite de Români spre a ajunge din nou la Roma.

          Aşadar via ROMA - ROMANIA - ROMA.

          Se ştie foarte bine că numele curat poloneze sunt terminate fie în ski fie în sik, precum numele unor istorici polonezi, ai acelor istorici polonezi pur-sânge, care s-au ocupat de istoria Românilor aşezaţi pe pământul lor.

          Amintim pe Dobrowolski cu lucrările: „Migraţia valahă pe meleagurile poloneze” şi „Studii asupra denumirilor din Carpaţii polonezi”, pe Dlugopolski cu „Cauzele colonizării valahilor în Carpaţi”, pe Lubomirski cu „Localităţi valahe pe meleagurile poloneze” sau Stanislav Lukasik cu lucrarea „Pologne et Roumanie”.

          Acea conştiinţă a descendenţei sale româneşti l-a făcut pe Sfântul Părinte să întrebe pe ataşatul cultural pe lângă Sfântul Scaun cu acea plăcut surprinzătoare întrebare: „Ce se mai aude prin România noastră?” Acea sintagmă formulată în acest mod era practic un răspuns concret la întrebarea ce voia a o pune distinsul polonist Nicolae Mareş aupra originii româneşti a Papei Ioan Paul al II-lea.

          Dar un răspuns pertinent, autorizat la a sa întrebare avea să primească ilustrul polonist Nicolae Mareş, la un an de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, la 7 iunie 2000 cu ocazia lansării celei de-a doua ediţii a cărţii „Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul III”, la Uniunea Scriitorilor din România, când nunţiul apostolic la Bucureşti, Jean Claude-Périsset, prezent la acea lansare a spus: „Mă bucur foarte mult să observ că românii sunt interesaţi de biografia papei, cititorii acestei cărţi având în plus privilegiul de a se întâlni cu o ipoteză dintre cele mai interesante, în paginile deosebit de bine documentatei lucrări a domnului Mareş, punându-se în discuţie originea românească a Sfântului Părinte. De fapt, luând în discuţie această ipoteză, mă simt dator să adaug că, în timpul vizitei efectuate de Sanctitatea Sa în România, s-a reamintit de poziţia Românilor în ceea ce priveşte originea Papei. Iar Sfântul Scaun nu a contrazis oficial această poziţie”.

          Aşadar, concluzia finală fermă şi convingătoare este: Papa Ioan Paul al II-lea este de origine română.

          La 1 Mai 2011, Papa Ioan Paul al II-lea este beatificat, devenind fericitul Papa Ioan Paul al II-lea.

          La 8 Mai, în calendarul romano-catolic apare primul român beatificat, Ieremia Valahul. La 7 zile, după primul papă de origine română, declarat Fericit, reprezentând cele şapte Coline ale Romei.

          Şi primul valah şi al doilea valah, respectiv primul român şi al doilea român deveniţi „fericiţi” ne aduc tuturor Românilor, indiferent de confesiunea avută un justificat sentiment de mândrie naţională.

          Aşadar, la ceea ce au afirmat Cei trei Corifei ai Şcolii Ardelene născută la Mica Romă - Blaj: „Mare lucru iaste a fi născut Român” putem adăuga „Mare lucru este a avea originea română precum mare lucru este a avea originea romană în Cetatea Maternă şi Eternă - ROMA”.

          În anul 2013, la 12 mai s-au împlinit 1900 de ani de la înălţarea Columnei lui Traian, fiu al Hispaniei latine şi părinte al Daciei latine.

          Desigur, în timpul pontificatului petrecut la ROMA, Papa Ioan Paul al II-lea (1978 - 2005), va fi cugetat la ROMA antică, în care figura luminoasă a împăratului Traian îi va fi amintit de creatorul Dacie latine, pornind din ROMA, creind ROMANIA din ai cărei fii unul peregrinând prin Polonia va ajunge la ROMA, ca şi conducător spiritual, funcţia de pontifex a împăratului roman fiind preluată în ROMA creştină de suveranul pontif.

          Marele luptător pentru drepturile Românilor din Transilvania, dr. Vasile Lucaciu, protopop greco-catolic de Satu-Mare, cu cei mai grei ani de închisoare în închisorile Imperiului Austro-Ungar, datoraţi luptei constante pentru libertate şi unitate naţională va spune: „Gloria şi grandoarea din ROMA imperială îşi are continuitate în ROMA papală”.

          Să fim mândri toţi Românii de orice condiţie şi orice apartenenţă politică sau religioasă că cel mai mare şi mai iubit papă al tuturor timpurilor a fost de origine română, căci în ale sale vene curgea nobilul sânge românesc.

           Să aşteptăm cu bucurie ziua canonizării sale, ca sfânt fiind, să ne rugăm să ajute poporul român să păşească pe drumul libertăţii, demnităţii şi prosperităţii.

          Ca un omagiu adus împăratului roman Ulpius Nerva Trajanus (Traian), fiu al Hispaniei latine şi părinte al Daciei latine, canonizarea Papei Ioan Paul al II-lea va fi făcută duminică, 27 aprilie 2014 – la care vor participa şi credincioşi greco-catolici din Bistriţa (la un an de la comemorarea înălţării Columnei lui Traian la Roma, 12 mai 113 - 12 mai 2013 - 1900 de ani) de către actualul Papă Francisc I de origine hispano-italică, deci latină precum Papa Ioan Paul al II-lea de origine română, tot latină, ca semn al fraternităţii latine.

         Cu noi este Dumnezeu!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5