Părinte de nota 10!

Experienţa arată că, un adult îndrumat, prevenit, îndemnat să opteze pentru soluţiile cele mai potrivite în educarea copilului său, devine un părinte… de nota 10! Nu este însă uşor. Se creează adesea confuzii legate de particularităţile psihologice ale unui copil şi „standardele” vârstei la care se găseşte.

Când confuziile nasc întrebări, se caută răspunsuri. Foarte selectiv, venim în întâmpinare doar cu câteva dintre ele.

„Un copil cu o memorie grozavă este şi un copil inteligent”. Memoria nu trebuie confundată cu inteligenţa. Un copil cu o memorie foarte bună nu are în mod automat o inteligenţă deosebită, după cum dacă are o inteligenţă deosebită, nu posedă în mod obligatoriu şi capacităţi de memorare excepţionale. În acest ultim caz, el poate folosi diferite metode de memorare şi reamintire.

„Îmi pare că este vorba de neatenţie”. La 6-7 ani, atenţia creşte în stabilitate: copiii se pot concentra 15-20 minute. Dar şi capacitatea de concentrare trebuie exersată, motivată, încurajată. Părinţii trebuie să găsească teme şi sarcini care să evite plictiseala, să îmbogăţească cunoştinţele, să lărgească sfera de interese, să le prezinte atractiv ceea ce au de făcut, să le precizeze obiectivele.

„Există adevărate probleme legate de atenţie?” Cei mai mulţi copii pot fi educaţi să se concentreze pe o durată satisfăcătoare. Există însă şi cazuri de copii hiperactivi, care nu pot sta locului mult timp şi, deci, nu se pot concentra, sau hiperactivi cu deficit de atenţie – ADHAD. În aceste situaţii se impune consultarea unui specialist.

„Ce fel de nevoi afective are?” Pe măsură ce copilul creşte, explorează, cunoaşte lumea, nevoile afective devin mai diverse şi mai complexe. Trăirile plăcute sau neplăcute influenţează raportarea lui la lume şi au efecte pe termen lung. Copilul trebuie să se ştie iubit, protejat, apreciat pentru a explora realitatea înconjurătoare. Studiile au arătat că atitudinea iubitoare a părinţilor stimulează şi inteligenţa.

„Cât de supravegheat trebuie să fie copilul?” În dorinţa lor de a satisface nevoia de autonomie a copilului pentru a-l vedea bucuros sau fericit, părinţii nu trebuie să renunţe la reguli. Orice adult ştie că într-un grup-familie, prieteni, colegi, societate – eşti autonom în limitele pe care ţi le da normele; altfel, eşti marginalizat. O greşeală pe care părinţii o fac frecvent este de a „recompensa” când nu este cazul sau fără a urma vreo regulă, făcându-l astfel pe copil să creadă că i se cuvine orice, că poate face tot ce doreşte şi nu are nimic de pierdut.

„De ce trebuie să respecte copilul reguli şi acasă?” Respectând reguli acasă, la grădiniţă şi la şcoală, copilul va respecta reguli şi când va fi adult. Deprinzându-l de mic să respecte reguli, să aibă un program, să fie organizat la şcoală, părintele va fi apoi mai puţin implicat. Făcând, deci, un efort mai mare în primii ani de viaţă ai copilului, părintele elimină efort, nervi, stres, tensiune, conflicte ce pot apărea mai târziu.

Lipsa regulilor, a educării în sensul autocontrolului duce la formarea unor tineri impulsivi, incapabili să aştepte, să depună eforturi pentru a obţine ceva, să respecte drepturile celorlalţi.