Părintele Alin Cîndea, din Beclean, a oficiat slujba în limba română la Vatican

Denisa Miron

Sămânța cuvântului divin a răsunat din nou în limba română în Cetatea Vaticanului, relatează ecommunio. ro. Asociaţia "Inocenţiu Micu Klein" a credincioşilor greco-catolici români din Italia a organizat celebrarea liturgică lunară din Bazilica Sfântul Petru.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de Pr. Alin Cîndea, aflat în pelerinaj la Roma împreună cu un grup de tineri animatori din Parohia "Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean și de Pr. Valentin Marcu, președintele Asociației, iar răspunsurile au fost date de tinerii beclenari.
Celebrarea a avut loc la altarul Sfintei Petronela. La sfârşitul celebrării liturgice, părintele Marcu a mulțumit celor prezenți, iar după Sfânta Liturghie pelerinii s-au rugat la mormântul Sfântului Petru, la cel al Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, iar mai apoi au vizitat Bazilica Vaticană.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]