Părintele Viorel Baciu, fost protopop de Bistrița, condus pe ultimul drum de Mitropolitul Andrei

Părintele Viorel Baciu, fost protopop de Bistrița, a trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani, în seara zilei de 1 septembrie , iar trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica „Coroana” din Bistrița. Părintele va fi condus pe ultimul drum, joi, 4 septembrie 2014, la ora 13:00. Slujba de înmormantare va fi săvârșită de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului și un numeros sobor de preoți.

Despre activitatea pastorală a părintelui Viorel Baciu, ne-a vorbit protopopul de Bistrița, părintele Alexandru Vidican: „Părintele protopop Viorel Baciu slujitor al Bisericii „Coroana”, s-a născut în13 iunie 1934 în satul Nețeni, județul Bistrița-Năsăud. A urmat Școala Medie Horticolă de la Bistrița, devenind pentru o vreme agronom. Apoi a continuat Seminarul Teologic de la Cluj și Facultatea de Teologie de la Sibiu. A fost hirotonit de vrednicul de pomenire, Arhiepiscopul Teofil Herineanu. A desfășurat o intensă activitate pastorală, fiind preot în parohia Ilișua, apoi la Viile Tecii, și până la pensionare, în anul 2007, la Biserica „Coroana” din Bistrița. A fost ales și protopop al Bistriței între anii 1991-1997, desfășurând o activitate pastorală bogată”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5